Viitorul copilului – joaca părinţilor?!

Pe unde văd, unde mă întorc, dau peste propunerea de a afla soarta copilului meu. Cică pot plăti sau pot câştiga o astrogramă sau un horoscop personalizat pentru odrasla din dotare. Cred că e de la sine înţeles că, dacă nici ca premiu nu mă încântă ideea, cu atât mai puţin mă gândesc să dau bani pentru aşa ceva.

Din punctul meu de vedere, motivele sunt clare. Dar pentru că am dat peste multe persoane care nu m-au înţeles, am zis că trebuie să le scriu. Cu liniuţă.

– Cum ar fi să afli nişte nenorociri din viaţa copilului tău? Că-şi va rupe mâna şi trei coaste, că se va îmbolnăvi urât de tot, că – Doamne fereşte – va avea o viaţă foarte scurtă?

– Cum ar fi să ţi se spună că ai un prost de copil, fără un viitor prea strălucit în viaţă?

Poate că am dus lucrurile la extrem. Hai să mergem pe o altă cale, mai puţin dură dar, la fel de aiurea:

– Cum ar fi să ţi se prezică faptul că bebe ştrumf va fi un fizician celebru? Vei încerca, logic, să-l îndopi cu fizică şi cu experimente de tot felul. Copilul va cere să-l înscrii la cursuri de actorie, dar tu îi vei spune: N-ai habar ce vrei de la viaţă! Ce să faci cu actoria, dacă tu vei fi un al doilea Einstein?

Eu nu vreau să ştiu decât că voi avea un copil sănătos şi fericit. Iar asta n-am de unde să ştiu… Nu-mi rămâne decât să mă rog pentru sănătate şi să-l cresc frumos, să fac tot ce-mi stă în putinţă să fie bine, vesel, vioi. Să-l accept aşa cum este, bun, rău, să-l ajut în poticnirile lui şi să-l îndrum.

De ce aş vrea să-i aflu viitorul, când noi nu suntem în stare să ne bucurăm de prezent…?

S-ar putea să-ţi placă şi...

3 comentarii

  1. Atunci sa dea Dumnezeu sa ai un copil frumos si destept si tu sa fii sanatoasa sa il poti indruma.

    Oamenii sunt curiosi iar altii vor sa faca un ban usor de pe astrograme si altele asa ca „nu dati banii pe prostii luati mancare la copii.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *