Amintiri despre scrisul batut

In copilaria mea, scrisul de mana era sfant.
Cand ai mei au adus in casa, prin anii ’90, o masina de scris – ma uitam la ea ca la o minune. Apasam o tasta si admiram cum piciorusul de metal sarea spre pagina, ca sa-si puna amprenta. Era fascinant modul in care se lipeau literele pe hartie!

Tata avea treaba, dar nu mai avea loc de mine. Asa ca mi-a creat o tastatura de masina de scris. A luat un carton pe care l-a taiat exact dupa marimea ei, a facut patratele si a notat litere, cifre, semne de punctuatie – asa cum erau ele aranjate la masina. Am batut in acel carton ore intregi, de ziceai ca-s dactilograf.
Cand am mai crecut, am primit permisiunea de a umbla singura cu masina de scris. Imi lua destul de mult sa fixez foaia bine, dar reuseam. Si scriam – de-ale mele… Ma suparam cand, exact la ultimele randuri, greseam o litera. Stergeam usor, sa nu se cunoasca, dar tot se mai vedea cate un purcelus.
Mai tarziu, a aparut tastatura calculatorului. Aranjarea literelor imi era cunoscuta, asa ca n-am intampinat mari surprize.
Astazi, scriu de mana din ce in ce mai rar – si la fel de urat ca intotdeauna. Masina de scris sta intr-un colt, uitata, prafuita, cu tusul uscat. Iar stergerea se face simplu, fara urme. Totusi, imi lipseste ceva…

S-ar putea să-ţi placă şi...

6 comentarii

  1. Și bunicii mei aveau, iar când eram mică și nu apăruseră calculatoarelor încă, îmi plăcea să mă joc pe tastele mașinii de scris.
    Ba chiar… făceam și reviste la ea. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *