Şcoala părinţilor

Jocuri si jucarii pentru bebelusi

Poate ca-i jignesc pe cei care, la cateva luni, se considera deja maricei. Dar, in postarea asta, bebelusii sunt copiii cu varsta intre 0-12 luni. Pe parcursul primului an din viata, copiii se schimba repede si mult. Daca, la inceput, stau doar culcati si par sa nu aiba prea multa activitate, pe parcurs incep sa-si desopere manutele, stau in fundulet intre perne, apoi fara sprijin, stau in picioare sustinuti si in premergator, merg de-a businea, apoi copacel, isi iau avant si se agata de prize, cabluri si sertare.
Jocurile si jucariile se pot adapta/ transforma/ schimba in functie de fiecare etapa. Trebuie sa intelegem ca, pentru micuti, jocul are o semnificatie deosebita si, cu ajutorul lui descopera frumos lumea. Orice se poate face din joaca si cu zambetul pe buze. Nu trebuie sa lipseasca jucariile specifice, zornaitoare sau tipatoare – in cele mai diferite forme si culori, cutiute muzicale, cuburi, plusuri si oglinzi speciale pentru bebelusi. Dar, jucarii se gasesc peste tot. Important e sa avem dispozitie. Din timp se pot rupe franturi si oferi, oricat de ocupati am fi.

* Copilul adora sa-i vorbesti! Chiar daca e bebe mic si nu intelege ce-i spui, vocea ta il linisteste si ii da incredere. Ii arata ca nu e singur, ii starneste curiozitatea, il amuza. Vorbeste-i, povesteste-i ce faci intr-un anume moment! Canta-i! Nu trebuie neaparat sa stii anumite cantecele sau melodii. Inventeaza! Nici macar nu trebuie sa ai super voce. Trebuie sa ai drag. [Am auzit pe unii care simt rusine – cum sa vorbesc eu cu un pitic, ce sa-i spun? Lasa rusinea de-o parte si asculta-ti inima!]

* Imbracatul si dezbracatul sunt o joaca, nu un chin. Ii poti explica. Acum bagam o manuta. Bravooo, am bagat si cealalta manuta! Ia sa verificam degetelele. Unu, doi, trei, patru, cinci! Uraa, le-am gasit pe toate! Cand punem bluza pe cap, profitam si ne jucam de-a cucu-bau! La sosetele – dupa ce scoatem calcaiul, ne putem preface ca ne-am impotmolit in munca si ca, oricat am trage, nu iese. Sa vedeti atunci distractie, cand ajungem sa fluturam sosetele in aer!

* Schimbatul pampersului. Fiecare pampers are un desenut – un animalut, in principiu, dar si fete de copii. Aratam desenul si-i spunem ce reprezinta. Oa-ia! Oaia! Cum face oaia? Beeee!, Cum face puiul? Piu-piu-piu! Veti avea surpriza ca, la un moment dat, fara suport – adica, fara sa mai aveti pampersul la indemana, bebe sa rada atunci cand ii veti pune intrebarea. Poate ca nu-si mai aminteste exact ce e vaca sau cum face ea, dar stie ca va urma un sunet amuzant. Muuuuu!

* Cucu-bau se pate face si cu mainile la ochi, cu o panza, un prosopel pe fata, sub pat sau dupa usa, dupa perdea, in oglinda.

* Oglinda. Doar oglinda de jucarie se lasa la indemana copilului. Adora sa se priveasca, chair daca, intr-o prima faza, nu se recunoaste. Daca te joci cu el, poti avea o oglinda mica, prin care sa-l privesti. El, cand se va uita in ea, te va vedea pe tine! Ce surpriza!

* Jocul cu degetele. Cu palma intinsa deasupra fetei copilului, incepem sa indoim un deget, apoi altul si altul. Putem face un dans al degetelelor. Sau avioane. Putem sa ne desenam pe buricul degetului fetisoare sau sa confectionam (ori sa cumparam) masti de panza pentru fiecare deget. Putem veni din zbor, miscand din aratator si mijlociu, ca din niste piciorute. Unde ne oprim? Mister! De asemenea, cu aceleasi doua degete, mergem pe trupusorul copilului: Umbla musca pe perete si pe prinde de… ureche!, sau Merge musca pe carare si te prinde de… picioare!
Cu aratatorul, pe fata copilului. Atingand, treptat, frunte, barbie, un obraz, celalalt obraz, spunem: Mama, tata, frati, bunici… (si pornind din aer, vrand sa luam usor bebe de nas, intrebam) dar tu ce cauti aici, mai, carnici?!

* Jocul umbrelor.
Tot cu mainile, degetele, putem face umbre pe perete.

* Descopera jucariile ascunse. Pune doua, trei jucarii sub o paturica si lasa-l pe cel mic sa le descopere. Pune-le intr-o punga sau o cutie si fa acelasi experiment. De asemenea, poti pune o jucarie mai mica intr-o jucarie-cutie mai mare.

* Aplaudati! Cand are o realizare, un bravo insotit de aplauze e un cadou minunat! Daca aveti jucarii care reactineaza la zgomot, implicit aplauze, e si mai bine.

* MA-MA! TA-TA! Exersati. E amuzant si va fi de folos. Mamelor, nu spuneti doar ma-ma, ok?

* Dati buf. Apropie-te de fruntea copilului si lipiti-va frunte in frunte, moment in care spuneti – buf! Indeparteaza-te si reia jocul – buf! Daca-i place mai mult decat e cazul si incepe sa se dea cu capul de tot ce nimereste, incetati jocul. Va uita in curand.

* Gimnastica bebelusului. Fara a-l stresa sau a-l intinde cand el n-are chef. Dar, daca e chef, atunci prindem piciorusele si le indoim la piept, numarand cu voce tare, apoi intindem manutele, facem morisca, s.a.

* Gimnastica adultului cu bebelusul in brate. Diverse exercitii usoare, doar daca va simtiti in stare si nu trebuie sa culegeti bucati din copil dupa aia!

* Oricat ar fi de spectaculoase jucariile, de mule ori s-ar putea ca ele sa devina neinteresante in competitie cu o punga, un ambalaj, o sticla de plastic, un capac, o hartie de la bomboane. Grija mare cu obiectele mici, sa nu le inghita! Grija si cu pungile prea mari, sa nu se sufoce cu ele. Mai bine le umflati un pic si le transformati intr-un balon care poate fi tinut in mana de catre micuti.

* O revista de care nu mai ai nevoie si de pe care nu se ia prea usor tusul ii poate da mult timp de munca si de furca puiului tau. Ii poate analiza pozele, rasuci paginile, rupe paginile… Trebuie supravegheat sa nu duca la gura. Chestiunea e cu dublu tais, pentru ca, daca e pus pe rupt, ca-l inveti tu sau nu, e musai sa nu lasi in preajma lui documente importante, cursuri, carti… ca le inmulteste cat ai clipi!

* Jucariile copilului nu trebuie sa fie doar intr-o ladita sau un cosulet, intr-o ordine desavarsita. Ele se agata deasupra patutului, de marginile lui, la oglinda, de usile de la dulap… de unde mai aveti voi agatatori disponibile. Daca bebe e in brate, ajunge la orice. Dar poate avea activiate si singur, din masuta de mancare sau din premergator.

* Diii! Cand incepe sa stea bine in fundulet, pune copilul pe umeri, tine-l bine, si da-i bice! 🙂 Sugestie: cel mic saliveaza abundent – ca sa nu te uzi in cap, pune-i bavetica la gat si trage cat poti din ea peste parul tau.

* Dansati impreuna!
Un aparatel mic de radio e un prieten bun pentru copilul tau. Il va strange la piept in timpul dansului, ca pe o comoara.

* Aruncarea jucariilor. Din masa de mancat sau din premergator, copilul va descoperi cat de interesat e sa arunce jucariile. Le va urmari pe jos si, logic, le va dori inapoi. Cand te plictisesti de aplecat, sau daca pe jos nu e prea curat, prinde cateva jucarii cu ata suficient de groasa cat sa nu se taie sau cu inele de plastic, speciale pentru jucarii. Dupa ce le arunca, il poti invata pe micut sa traga singur jucariile inapoi.

* La baita.
Puneti in cadita ratuste, brosute, barcute. Folositi si carticelele de baie, din material cauciucat. Faceti baloane de sapun.

* Umblati prin casa si descoperiti-o! Invatati de la copiii vostri ca mereu se gaseste ceva nou si interesant care sa ne capteze atentia.

* Ia copilul cu tine, prin casa, daca ai treaba si nu ai cu cine sa-l lasi. In cosulet, in masa de mancat sau in premergator, va fi incantat sa te urmareasca. Daca ii mai si spui ce faci, il fericesti! Acum luam castravetele si il curatam. Ii taiem coaja cu un cutit. Cutitul taie si face buba, copiii nu au voie cu el. Ce culoare are castravetele? Castravetele e verde!
In bucatarie, poti sa-i dati micutului o tigaita si o lingura de lemn, sa aiba si el jucariile lui si sa faca treaba.
De asemenea, poti sa-l lasi sa se joace cu magnetii de pe frigider. Atentie! Sa stii exact cati i-ai dat, sa nu fie foarte mici, nici sa nu se desprinda magnetul de figurina.
Atunci cand scoti rufele din masina de spalat, fa in asa fel ca fiecare lucrusor scos sa fie o surpriza.

Acestea sunt doar cateva dintre jocurile si jucariile din casa. Cu siguranta, mai sunt multe idei si pe multe le practicam, fara sa ne dam seama. Va astept cu alte completari!

2 Comments

  • Anonymous

    Noi acum mergem in picioruse, dar chiar si inainte de a merge, adora foarte mult sa ne jucam cu mingea de plus..eu o arunc la el, iar el o impinge cu piciorusele stand in fundulet.Si ce mai adora e sa ii arat cu degetul imaginile din carti sau reviste.Sa se uite pe geam ii place..sa isi lipesca nsul si limba de geam..:)
    Sunt niste dulci dulci ingerasi!!!!!!!pup de la Matei

  • anda_elena

    Si noi va pupam cu drag si multumim pentru idei!
    Mi-am dat seama ca am mai omis o distractie 🙂
    Cand avem treaba cu apa (curata) si cel mic e in preajma, putem sa-l stropim finut. Atentie, nu cu mana plina de apa sau de la distanta foarte mica. Doar cat sa ajunga niste picaturi pe fata bebelui si lucrul asta sa-l amuze, nu sa-l sperie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *