Cand Roza isi spune cuvantul

Cred ca dragostea nu are varsta. Si cred ca ea se traieste tot anul, nu doar in luna iubirii. Cred ca o persoana inca necasatorita, divortata ori vaduva are dreptul la viata, la exprimarea sentimentelor, la bucuria de a imbatrani frumos si tandru. Nu am nimic impotriva emisiunilor matrimoniale, nici nu ma dau in vant dupa ele. Mai urmaresc, uneori, daca, din primele cuvinte auzite cand am ajuns pe un anume post, mi se trezeste curiozitatea. Nu m-as duce intr-o emisiune in care sa-mi gasesc perechea. Dar, nu ii judec pe aceia care o fac. In schimb, sunt dati in care ma minunez. In care, ca-s tineri sau mai in varsta, despre unii concurenti imi vine sa spun ca-s dusi cu capul…

Astazi, am nimerit peste doamna Roza – cam pe la 50 de ani, profesoara, studenta la Drept si viitoare studenta la Psihologie. Avea fusta cam scurta si machiajul prea strident pentru gustul meu. Il certa pe Costel, nemultumita ca a fost refuzata. Nenea era un pensionar, fost zidar care, cu mult bun simt, a spus ca doamna e prea avansata pentru el. Ea ii reprosa ca ii place sa respinga femeile, ca sa se dea vedeta 🙂
A fost un moment jenant. Pentru el, dar mai cu seama, pentru ea. Pacat. Ma minunez de oamenii astia, dar ma feresc sa rad de ei. Pentru unii, chiar imi pare rau. E trist cand gradina-i atat de mare, dar tot mai multi, din felurite motive, ii sar gardul…