Dragoste cu năbădăi

La grădiniță, inițial, îmi plăcea de Mircea. Era visul oricărei fetițe. Un soi de Liviu Vârciu în varianta grădi 🙂
Pe mine mă plăcea Ticușor. A avut ceva de muncă, dar a fost perseverent. Eu – să mă las, să nu mă las?
De Constantin și Elena – ziua noastră – el a vrut să-mi arate un giumbușluc. S-a învârtit de două ori, a amețit și s-a lovit de o măsuță, spărgându-și capul. Pe el l-a luat mama lui ca să-l ducă la spital, eu am rămas în ușa grădiniței, plângând. Mi-am dat seama că îl iubesc pe Ticușor! Apoi, la serbare, am renunțat la rolul de Paiață în favoarea lui – și eu am fost Ursul…. Ce dovadă mai mare de iubire?

Astăzi, relațiile dintre copii sunt mult mai mature, mai posesive, mai serioase. Fetițele se bat între ele pentru dragostea unui băiat. Se cunosc de foarte devreme suferința și gelozia. La fel și dragostea romantică. Dacă mergi într-o grădiniță, curg exemplele. Pentru azi, doar două:
* Un băiat de 5 ani a spus că se simte sufocat de o colegă de-a lui. El iubește o alta și, când îi e lumea mai dragă, fata asta vine și sare pe el, îl pupă, îl ia în brate. Mă sufocă, n-o mai suport! Fata plânge ca un om mare, strânge din pumni și întreabă: Ce să fac, dacă îl iubesc?
* O fetiță de aproape 4 ani visează că prietenul ei i-a dăruit un trandafir. Îi povestește și lui visul, când se întâlnesc la grădiniță. Băiatul spune acasă și, în următoarea dimineață, părinții lui cumpără un trandafir și îl ajută pe puști să îndeplinească dorința iubitei lui.

Frumos. Și periculos.