Daca am sti ce mancam…

[Stim… si totusi ne facem ca nu…]

De anul trecut, din vara, in Alexandru e coada mare la covrigi. Patronul unei simigerii de pe la Minerva a dat lovitura. In zadar au incercat altii sa concureze cu el. Nici pretul mai scazut, nici mai mult mac sau susan nu au reusit sa reteze cozile de aici. Covrigii sunt, intr-adevar, buni. Astazi am aflat si de ce… Pentru ca afara ploua, angajatii erau mai liberi. In lipsa de clienti, facatorii de covrigi se relaxau. Unul dintre baietii care invart aluatul statea la gemulet, iesit pe jumatate afara, pentru o gura de aer.

Cand l-am privit… un deget de-al lui se indrepta cu repeziciune spre nas. L-a bagat cu satisfactie, pe jumatate, intr-o nara si a inceput sa foreze.
Mi-am amintit pe loc de toti covrigii pe care i-am savurat. Aproape sa mi se faca rau… pe urma mi-am dat seama ca asta e realitatea.

Baiatul cu pricina e vinovat pentru ca l-am vazut. Dar cei nevazuti nu-s mai putin vinovati. Stim noi tot ce mancam? Cand mestecam o prajitura stim de cate ori s-a dus la baie creatorul ei si de cate ori s-a mai si spalat pe maini? Stim cate tigari a fumat confectionerul de pizza? Pe unde s-a scarpinat vanzatorul de la alimentara…? Stim sigur ca se gasesc soareci in paine si sarmulite si par…, ca doamna de la masline desface punga sufland in ea…, ca apa si sapunul nu sunt intotdeauna prietenii oamenilor…

Pe cat de gretos, pe atat de real. Parte din viata noastra…
In paranteza fie spus… pofta buna!