Suflete în glod

Crăciunul ne aduce veste mare despre Hristos, Cel născut în lume să ne mîntuiască. În această perioadă ar trebui să încercăm să fim mai buni, mai luminoşi, mai veseli. Sărăcia umbreşte însă de multe ori bucuriile sufleteşti. Lipsa banilor se transformă în lipsa zîmbetului şi a speranţei. Casele par mai întunecate, părinţii mai îmbătrîniţi, bunicii mai gîrboviţi. Doar copiii mai sclipesc, ca o văpaie. O văpaie ce riscă să fie şi ea sufocată de problemele celor mari.Aşa se vede viaţa în multe sate din preajma Iaşului. Pulsul sărbătorilor este unul slab. Vlaga părăseşte, rînd pe rînd, chipuri, trupuri şi suflete. La Glodenii Gîndului, numele pare să fi pus pecete peste soarta ţăranilor. Doar cei care au mai plecat prin străinătate au reuşit să scape, cîte un pic, din glod. Restul par să se fi împotmolit de tot. În satul din comuna Ţibăneşti, sărăcia sufocă. Grija banilor îi ameţeşte pe oameni şi îi face, de multe ori, să-şi blesteme zilele. S-au învăţat să vorbească doar despre greutăţile care îi doboară, fără să-şi mai caute scara pe care să urce, să scape din glod. Singura lor scăpare sînt copiii. Încă inocenţi şi cu credinţă, fericiţi pentru o bomboană şi un zîmbet. Copiii sînt printre puţinii care îşi doresc să fie fericiţi de sărbători.

La Glodenii Gîndului, în comuna Ţibăneşti, apropierea Crăciunului nu este privită întotdeauna cu bucurie şi optimism. Greutăţile, necazurile şi lipsurile întunecă viaţa şi aşa prea puţin luminată a sătenilor.
„Noi trăim cînd avem bani. Luăm de la poştă şi dăm datoriile. Ce ne mai rămîne în buzunar, bine de bine, ce nu, pa, la revedere! După, iar facem datorii. Aşa se trăieşte la noi!”, povesteşte Viorel Fandarac. Şi exemplele continuă. „Ce sărbători, că mai bine n-ar mai veni! E greu, nu sînt bani, cu ce să ne pregătim? Se apropie venirea lui Moş Crăciun, dar nici vestea aceasta nu poate să ne bucure. Ajutorul de şomaj nu s-a mai dat, nici banii pentru căldură. Aşteptăm alocaţia. Din ea le va lua Moşul dulciuri celor mici, că de altceva nu-i speranţă. Copiii sînt copii şi îşi doresc de toate. Văd la televizor păpuşi fel de fel, haine, maşini… Ar vrea şi ei, dar noi facem sacrificii pentru a le oferi strictul necesar”, ne-a spus Mihaela Aurdică. E o femeie tînără, vrednică, tristă. Nu are avere dar, dintr-o simplă discuţie, descoperă cît este de bogată. „Am trei copiii şi toţi sînt sănătoşi. Bărbatul nu a plecat în străinătate, este cu noi, acasă. Iar lucrul ăsta contează mult. Cînd familia este unită, atunci poţi spune că ai de toate”, îşi revine Mihaela ca dintr-un vis urît şi zîmbeşte.
Copiii se joacă prin curte. Ne analizează curioşi, ne zîmbesc complice. Daniel este cel mai mare. Are 9 ani şi este elev în clasa a III-a. „Eu n-am apucat încă, dar o să-i scriu lui Moş Crăciun să-mi aducă nişte cadouri. O maşinuţă cu telecomandă şi un brăduleţ. Şi mai vreau sănătate şi multă fericire. Poate şi bani… dar ştiu eu că banii n-aduc fericirea!”, încheie Daniel, mai mult pentru el.
Fiecare suflet din Glodenii Gîndului are povestea lui. În funcţie de unghiul din care priveşte, el este mai sărac, mai înstărit, mai bolnav sau mai sănătos decît vecinul său. „Este decembrie şi se apropie sărbătorile. Anul ăsta poate fi mai bine, poate fi mai rău, de unde pot să ştiu eu exact? Întotdeauna este loc de mai rău şi, atunci, de ce să comentăm?”, spune, aparent optimist, Vasile Guşă. E singur cu cei nouă copii ai săi şi se pregăteşte să fie, din nou, cel care împarte bucuria. „Ce-mi aducea Moşul cînd eram eu mic le aduce şi lor. Bomboane, biscuiţi, hăinuţe… Şi carne, aşa, ca la Crăciun”, iar privirea îi străluceşte.
Alţii aşteaptă darurile din străinătate. „Am doi dintre copii plecaţi în Italia şi încă cinci, acasă. Cei din străinătate trebuie să vină şi mi-au spus că au luat cîte ceva, dulciuri, pentru ăştialalţi. Ce, credeţi că ei cîştigă chiar atît de mult? Nu, doar să aibă cît să poată trăi şi să ne mai ajute şi pe noi cîte un pic. Eu am calul, mă mai duc după o căruţă de lemne, mă mai duc pe la vecini, cu ziua şi mai fac cîte un gologan. Dar tot e greu”, povesteşte Costică Movilă.
Însă nu toţi cei care au rude plecate în străinătate se pot lăuda că o duc mai bine. Nici măcar că primesc o bomboană. „Viaţa noastră este aşa cum o dă Dumnezeu. Am trei nepoţi care-s cu mine. Aşteaptă şi ei pe Moş, săracii. Părinţii le sînt duşi în Italia, nu le trimit nimic, pentru că nu s-au obişnuit cu aşa ceva. De trei ani de zile, niciodată. Aşa că ne descurcăm cu pensia mea şi alocaţia lor. Le-a adus şi Moş Nicolae oleacă, mai aduce şi Moş Crăciun oleacă, după putere”, răsuflă, obosită, bunica Natalia.
Din stradă se aud rîsetele şi glasurile calde ale copiilor. „Eu am primit deja cadouri, acum cîteva zile, la grădiniţă. Ciocolată… o căciulă… dar aştept, că Moşul trebuie să mai vină o dată”, afirmă cu tărie Ionuţ, în vîrstă de 5 ani. De multe ori, vorbele copiilor par a fi adevărate pilde pentru adulţi. „Aşteptăm sărbătorile cu bucurie şi cu dragoste. Chiar dacă avem 14 ani, vine şi la noi Moş Crăciun. Mai ales că avem fraţi mai mici. În plus, am mai fost şi cuminţi”, glumeşte Elvis. Iar prietenul lui, Ionuţ, îl aprobă. „În această perioadă ne implicăm mai mult în treburile de familie, ajutăm la curăţenie, la cumpărături, ne mai băgăm nasul şi la mîncare cîteodată. Mi-e ciudă cînd văd că oamenii mari sînt mereu trişti şi abătuţi, pentru că n-au bani suficienţi. Dar cu bucuria de suflet cum rămîne?”, se întreabă el.
Lupta se dă între mic şi mare, credinţă şi lipsa speranţei, sărăcie şi emoţia sărbătorilor. „Mă bucur că vine Crăciunul şi cred că ar trebui să dăm din bucuria noastră şi părinţilor, bunicilor, vecinilor. Nu doar banii şi cadourile scumpe te fac să zîmbeşti. Mie, Moşul să-mi aducă şi el ce poate”, ne-a spus Lavinia, de 12 ani.
Discuţiile purtate la Glodenii Gîndului te fac să pleci… pe gînduri. În minte îţi ţiuie toate contrastele întîlnite şi nu ştii la care să te opreşti. Să fie casele care se ridică mîndre, ale căror proprietari au rămas înglodaţi în Italia, sau casele mici şi sărăcăcioase, de pe care nu lipseşte niciodată antena Digi TV? Să fie optimismul şi veselia copiilor sau amărăciunea, lipsa de speranţă şi credinţă a celor mari? Iisus s-a născut în iesle. Şi nu a cerut mai mult. A venit să ne înveţe să nu adunăm bogăţii pe pămînt, ci să le pregătim, din timp, pe cele pentru viaţa cea veşnică. Poate că sătenii din Glodenii Gîndului sînt printre cei mai bogaţi săraci. Sau poate trebuie să lupte mai mult pentru bogăţia lor sufletească. Oamenii de aici au nevoie de un semn, au nevoie ca cineva să-i trezească din starea de „nu-i” şi să le renască speranţa. Oamenii mari au nevoie să-şi aplece urechea la cei mici şi să asculte vestea cea bună: „Astăzi s-a născut Hristos/ Mesia chip luminos/ Lăudaţi şi cîntaţi/ Şi vă bucuraţi!”…

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *