Partenerul de viata si bucuria/ tristetea sarbatorilor

Am observat ca nu pentru toata lumea sarbatorile sunt un motiv de bucurie. O prima cauza ar fi lipsa banilor. Dar un alt motiv, mai des intalnit printre cei apropiati mie, este lipsa unui partener de viata.
Mi-e ciuda ca, in asemenea momente, parca nici nu mai conteaza ca ai parinti si frati, ca ai prieteni buni. In acelasi timp, cunosc si eu sentimentul, pentru ca l-am trait ani de-a randul. Pana la George am mai avut cateva tentative de indragosteala dar, aproape mereu, la ocazii speciale, eram singura. Si de ziua indragostitilor, si de Paste si de revelion. Ba inainte de un Craciun am luat eu initiativa si am rupt o relatie. Atunci, am crezut ca ma bat cateva colege, care nu incetau sa-mi spuna cat pot fi de fraiera ca am decis sa petrec noi sarbatori singura. Dar ce sa fac? Sa le petrec cu nervi si fara suflet deschis complet, doar ca sa am pe cineva langa mine? Nu. In ciuda momentelor de suferinta, mereu am avut luciditatea de a prefera sa fiu fara prieten, decat sa formez o pereche de compromis.
Acum am un partener de viata care ma face sa ma simt implinita. Alaturi de care sunt fericita. Dar sunt si cu sufletul langa prietenele mele dragi care, la acest Craciun sunt singure. Pe care luminitele din oras le deprima. Ma intristeaza situatia aceasta. Si le-am povestit din experientele mele din trecut. Dar acum nu mai am nici o credibilitate sa le spun: „Te inteleg”. Si ma simt atat de neputincioasa…

Tot ce pot este sa ma rog pentru ele, sa aiba rabdare si credinta. Sa fie convinse ca undeva, candva, il vor intalni. Atunci, vor constientiza ca a meritat asteptarea. Ca orice lacrima le va fi rasplatita. Tot ce imi doresc este sa ne putem bucura impreuna de fiecare moment, de fiecare clipa pe care o traim. Sa multumim pentru tot ceea ce, fara sa realizam ca am primit cu multa dragoste, consideram ca e firesc sa avem. Sa ne bucuram de familia minunata in care ne-am nascut – parinti si frati, sa ne bucuram de prieteni si de fiecare luminita. Sa ne bucuram ca pentru noi s-a nascut Hristos, Cel ce a venit in lume sa ne mantuiasca!

S-ar putea să-ţi placă şi...

2 comentarii

  1. Ai dreptate, oricat de greu este in acele momente de singuratate, important este sa nu uitam niciodata ca totul, dar absolut totul ne este dat sa traim. Ti-as spune o povestioara cu talc:
    "Intr-o buna zi doi ingeri, unul batran si celalaltmai tanar au decis sa coboare printre oameni. Si cum mergeau ei asa, in prima zi spre seara s-au hotarat sa bata la curtea unui om bogat sa ceara gazduire.
    Omul bogat nu a vrut sa le ofere gazduire in casa, ci in pivnita. Noaptea ingerul tanar a vazut cum cel batran acopera o gaura in zid.
    A doua zi au plecat la drum si spre seara au batut la usa unui om sarac sa ceara gazduire.
    Acesta i-a culcat in singurul pat pe care il avea in casa si el cu familia s-au culcat pe jos. A doua zi dimineata cand s-au trezit ingerii se auzea un plans jalnic din grajd, unde singura lor sursa de hrana – vaca era moarta.
    Revoltat ingerul tanar l-a intrebat pe cel batran de ce la cel bogat care nu le-a oferit gazduire nu s-a intamplat nimic, iar la cel sarac nu a facut ceva sa ii ramana singura sursa de hrana.
    Ingerul batran i-a spus ca la omul nogat a astupat zidul prin care se vedea o comoara de aur care daca ar fi fost descoperita iar fi adancit lacomia. La omul sarac noaptea, a venit moartea asupra nevestei omului sarac si a trimis moartea sa ia vaca din grajd"
    Pilda e ca oricat ni se pare noua la un momemt dat ca ni se intampla ceva rau in viata, trebuie sa ne gandim la ce ni se putea intampla si mai rau.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *