Copilărie furată

Drama unor vieţi rătăcite între zîmbet şi durere

Deschiderea graniţelor a produs bucurie şi o sete nemăsurată de cîştig. Oamenii şi-au împărţit viaţa între „aici” şi „acolo” şi au transformat acest obicei într-o stare de normalitate. Fără voia lor, mii de copii s-au trezit actori într-o realitate de coşmar. Aparent, ei au de toate, pentru că au bani. Dar le lipseşte căldura mamei, prezenţa tatălui – afecţiunea celor care le-au dat viaţă.
În Iaşi, aproximativ 14.500 de suflete au măcar unul dintre părinţi plecaţi în străinătate. În cel mai fericit caz stau cu celălalt părinte. Dacă nu, ei sînt lăsaţi în grija bunicilor, a fraţilor mai mari sau a unor rude. Unii sînt cedaţi, cu semnătură la notar, vecinilor sau altor străini. Ca pe o marfă. Acest lucru doare şi transformă vieţile nevinovate ale celor mici. Mai ales că foarte mulţi dintre aceştia sînt preşcolari sau elevi în clasele primare.

Părinţii se întorc acasă uneori atunci cînd este prea tîrziu. Mulţi dintre copiii abandonaţi pentru banul străin au tulburări de comportament, sînt mai agresivi, manifestă o tendinţă de marginalizare sau îşi aleg un anturaj nepotrivit. Suferă de depresii şi au probleme la şcoală. Unii se gîndesc să-şi ia viaţa, ca să nu mai fie o povară.

În Iaşi, aproape 14.500 de copii au măcar unul dintre părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Jumătate dintre aceştia sînt mici şi nici nu ştiu ce înseamnă copilărie petrecută în familie. Duc lipsă de afectivitate, de un model real şi frumos pe care să-şi clădească viaţa.
„Mama mea e în Italia şi munceşte, ca să facă bani, pentru că nu aveam. De cînd eram mică a venit numai o dată acasă. Doar din poze o mai ştiu şi vorbim uneori la telefon”, povesteşte Andreea drama pe care o trăieşte la cei şase ani ai săi. Are ochii în lacrimi şi o privire de om mare, care îţi străpunge inima. „Aş vrea să se întoarcă acasă şi să nu mai plece niciodată. Am nevoie de mama”, continuă fetiţa, mai mult pentru ea.
Plecarea părinţilor, în general, provoacă suferinţă. Dar lipsa mamei este dezastruoasă. În toate sondajele care se efectuează pe copiii-cobai cu mame plecate la muncă, aceştia declară că se simt singuri şi nefericiţi, că nu îi iubeşte nimeni şi că sînt neglijaţi. De asemenea, copiii sînt mai speriaţi, mai nervoşi şi plîng mai mult. De ce ne-ar mira atunci aşa-numitele crize ale copilăriei şi ale adolescenţei? Tulburările de comportament, actele de teribilism, agresivitatea, tendinţa de marginalizare, alegerea unui anturaj nepotrivit, absenteismul, dezinteresul pentru învăţătură, riscul de abandon şcolar, depresiile şi chiar suicidul au devenit subiecte la ordinea zile. Pentru care de multe ori acuzăm, fără să căutăm motivul. „Cine să-l mîngîie, cine să-l încurajeze, să-i ridice stima de sine şi să-i formeze o imagine pozitivă despre propria lui persoană? Copilul se vede, de multe ori, o povară. Pentru că părinţii le spun cu diferite ocazii: „Pentru tine am plecat!”. Şi atunci, cum se simte copilul? Vinovat! E pe post de inculpat. Dacă n-ar fi fost el, părintele n-ar mai fi plecat. Şi atunci apar tragedii, ca aceea a copilaşului care s-a sinucis doar ca să se întoarcă mama acasă”, atrage atenţia Nicoleta Paşalău, psiholog şcolar.
Nu există unitate de învăţămînt în care să nu fie, aproape la fiecare clasă, copii şi tineri cu părinţii plecaţi în străinătate. Se poate întreba la întîmplare. La Colegiul Tehnic „I.C. Ştefănescu”, de exemplu, din 1.100 de elevi, 100 au măcar un părinte plecat. „Trebuie să le acordăm o atenţie deosebită. Din păcate, la suflet nu se lucrează cu banii. Sînt probleme care intervin la aceşti copii, unii suferă de depresie. La o vîrstă la care trebuie să-i formezi, lor le lipseşte modelul. Mama şi tatăl au un rol important, nu atît de verificare, cît de comunicare”, ne-a spus Dolores Voinea, directorul Colegiului. Şi la Grupul Şcolar Economic de Turism povestea se repetă. „Din aproape 1.000 de elevi, 128 au un părinte plecat, iar 13 – ambii părinţi. Cei mai mulţi dintre ei nu manifestă un comportament neadecvat. Asta nu înseamnă că nu suferă, că nu-şi doresc să trăiască într-un mediu familial normal. Noi încercăm să le fim aproape, dar nu avem cum să suplinim familia”, e de părere directorul Iuliana Ţugui.
În mediul rural, situaţia este mai dezastruoasă, dar privită, de multe ori, cu optimism. „La noi la şcoală sînt aproximativ 200 de elevi, dintre care 70 au părinţii plecaţi. Pe lîngă aceştia, în ultimii cinci ani 40 de copii au plecat cu părinţii lor în străinătate. Noi facem parte dintr-o comunitate catolică şi ne ajutăm mult între noi. Copiii sînt în siguranţă. În plus, părintele care a rămas acasă sau bunicii sînt familişti convinşi, iar asta îi ajută pe copii să suporte mai bine depărtarea de o persoană dragă”, a povestit Valeria Iacob, director la Şcoala Izvoarele, comuna Răchiteni.
La Şcoala Conteşti, din comuna Valea Seacă, sînt aproximativ 180 de elevi şi 64 de preşcolari. „Aici, unul din trei copii are un părinte plecat şi unul din opt copii are plecaţi amîndoi părinţii. În general, cei mici rămîn acasă cu bunicii, care abia fac faţă treburilor din gospodărie. Îi supraveghează foarte greu în timpul liber, nu-i pot ajuta la teme, iar lipsa climatului afectiv se cunoaşte peste tot”, recunoaşte Daniela Novac, directorul Şcolii cu clasele I-VIII.
Poate că unii copii se bucură că rămîn singuri şi sînt mai liberi. Dar nu întotdeauna libertatea este corect înţeleasă. „Mie îmi convine. Părinţii mei erau cam stricţi şi mă controlau la sînge pentru orice făceam. Acum sînt mai relaxat. Nu fac numai prostii, dar recunosc că nu fac nici numai bune. În plus, nu-mi mai lipseşte banul de buzunar de care înainte mă plîngeam foarte tare!”, mărturiseşte Bogdan, elev în clasa a X-a la un liceu central. Aşadar, efectele pozitive ale depărtării de părinţi se concretizează într-o stare materială mai bună, mai puţină supraveghere şi cicăleală.
„Cred că trauma afectivă trăită de copii e foarte mare. Primăria a făcut un Centru care se ocupă de petrecerea timpului liber al acestor copii, iar noi, la nivel de Inspectorat Şcolar, vrem să depunem nişte proiecte care să multiplice cumva această idee în toate şcolile. Trebuie să le oferim o alternativă copiilor, un mod plăcut de petrecere a timpului liber, sub coordonare psihopedagogică. În momentul în care nu au alternative, strada, calculatorul, televizorul devin modele. Or, copilul nu poate gestiona ce e acela un model dacă nu e sprijinit”, a declarat Mariana Pop, inspector general adjunct.
Pînă cînd planurile şi ideile bune vor putea fi concretizate într-o realitate frumoasă, mii de copii cresc şi devin generaţia de mîine. Fără dragostea totală a părinţilor. Cu mai mulţi bani, dar şi cu plată sufletească şi cu dobîndă care, de multe ori, depăşeşte sacrificiul părinţilor. Cu o copilărie într-o familie, dar nu neapărat în familie, cu o viaţă pierdută între zîmbet şi durere. Peste ani, părinţii nu-şi vor mai regăsi acasă copiii, ci nişte adulţi. Iar copiii nu-şi vor mai privi părinţii ca pe nişte părinţi, ci ca pe străinii care le trimiteau bani, şi dulciuri, şi jucării.

S-ar putea să-ţi placă şi...

2 comentarii

  1. Doamna scumpa,
    CAND INSTINCTUL MATERN SE PLEACA IN FATA LACOMIEI SE NASTE O LUME URATA. TATII CA TATII, PLEACA PE COCLAURI DUPA BANI, DAR MAMELE AU UITAT PUR SI SIMPLU CA PENTRU A FI MAME TREBUIE SA AIBA GRIJA DE COPII.

    1. Nu cred că trebuie să judecăm atât de aspru. Sunt foarte multe dedesubturi ale problemei. Dar, da, ar trebui să privim cu mai multă responsabilitate…
      Şi trebuie să facem tot posibilul să ne ţinem copiii aproape!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *