Fii şi tu alături de Andrei!
Din tainele Iașului – Aula „Gh. Asachi”
Despre Aula Universității Tehnice „Gh. Asachi” (din Copou, clădirea de la „Cuza”) se cunosc prea puține. Mai mare păcatul, având în vedere că e o sală minunată. Plină de istorie și de însemnătate.
De la tribuna acestei aule au vorbit importante personalități ale culturii noastre, precum A. D. Xenopol sau Nicolae Iorga. În anii primului război mondial, când Iașul a fost capitală, aici se desfășurau lucrările Senatului.
Parasolar pentru Mercedes :)
Francesca mă întreba dacă am văzut noul model de parasolar pentru Mercedes. Ea l-a pozat aseară! Mă gândeam la o chestie de super-fiţe. Însă, realitatea a întrecut gândurile! 🙂
Perle de bacalaureaţi
Demult, tare demult, povesteam ce-am auzit în parc. Spuneam care este varianta modernă, amuzantă, tragică și, din păcate, reală, a examenului de bacalaureat. În anul 2012, când eram jurnalist pe domeniul Învățământ la Ziarul Evenimentul, am prezentat câteva perle pe care le-au produs candidații ieșeni la proba scrisă de limba şi literatura română. De exemplu:
Un altfel de ajutor
Cum se trăieşte viaţa fără un picior, cu 160 de kilograme şi 32,50 de lei pe lună…
Octav Croitoru are nevoie de orice… de bani, de alimente, de credință! Știe, însă, că dacă nu va pescui singur, peștele nu îi va fi niciodată de ajuns. Prin urmare, vrea să muncească! Ajută-l să își găsească un loc de muncă!
Aripi de fluture în Evenimentul
Vă invit să citiţi, să va bucuraţi şi să nu uitaţi! Pentru că viaţa fluturaşului se află, în continuare, în mâinile noastre.
În exclusivitate – despre Teatrul Naţional
Teatrul Naţional Iaşi se pregăteşte să-şi redeschidă porţile!
Citeşte toate informaţiile şi mai mult decât atât: aici!
Vezi imagini în exclusivitate din interiorul Teatrului Naţional: aici!