Oare aș putea fi prietena copiilor/ (pre)adolescenților/ tinerilor pe YouTube?
Acum ceva timp am gândit o rubricuță pentru YouTube în care, în episoade de 3-5-10 minute, să vorbesc fetelor (poate și băieților). Din postura de prietenă, dar și din aceea de mamă, de omuleț cu drag de copii și de copilăreală, de adolescenți și de belele ale tinereților… Apoi m-am luat cu altele și am abandonat visul.
Aseară am lăsat părinții pe-o bancă și m-am prins în discuții cu prietenele Mariei. Atât de faine discuții! Atât de multe mingi aruncate la fileu! Până când mi s-a zis:
– Știi, tu ar trebui să te faci profesoară! De civică sau de ceva… despre viață!!!
Sunt o youtuberiță „faimoasă” – cu 43 de abonați! Și știu… cum se face o carte! :)
Mergeam pe stradă. Eram în lumea mea. Dar ATÂT de în lumea mea! Și aud, la un moment dat, un copil care vorbea continuu în spate, la câțiva pași. Mă întorc. Era singur! El cu bicicleta și cu o pungă de chipsuri.
Hmmm. Ok. Poate mi s-a părut. Mă întorc în lumea mea – dar trăncăneala continuă. Ies din lume și încep să ascult.
– Aha, deci hai, cine poate să-mi spună cum se face o carte?! Voi, chipsuri? Tu, bicicletă? Hai, că nu e greu! Se alege un copac, se taie, apoi muncitorii…
Hei! Mi se aprind beculețele și încep să înțeleg.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase