Ne învrăjbim sau ieșim întru întâmpinarea Domnului?
Înjurați-mă bine și citiți mai departe… despre întâmpinarea omului și despre întâmpinarea Domnului. O să vă ratați niște minute din viață, adevărat, dar poate că n-o să fie asta cea mai mare tragedie.
Oameni dragi! Tragedia stă în durerea și în încrâncenarea care ne-au cuprins în zilele acestea. De oricare parte a baricadei am fi, suntem nefericiți. De oricare parte am fi și oricât am crede cu tărie în lupta noastră, în dreptatea noastră și-n dobitocia celorlalți – e imposibil să nu privim peste gard și să nu vedem dincolo tot oameni din oamenii noștri! Familiile, prietenii, cunoscuții s-au dezbinat astăzi mai mult decât în alte vremuri. E ură!
Despre vrăjmași, cu dragoste
(mai mult…)
De multe ori, uităm să ne rugăm pentru cei din familia noastră și pentru prieteni. Uităm să fim buni cu ei, să-i iubim, să-i iertăm. Și totuși, aceste fapte sunt cel mai ușor de îndeplinit.
Mai greu e să te rogi pentru străini, și mai greu e să răspunzi cu bine celor care îți fac rău. Astăzi, la biserică, s-a citit Evanghelia despre iubirea vrăjmașilor. E greu să împlinești voia Domnului, dar nu imposibil. În plus, e vindecător! Ar trebui măcar să încercăm.
A iubi vrajmasii nu e o recomandare, e o porunca!
Aseara m-am uitat la niste interviuri cu parintele Arsenie Papacioc, iar aceste cuvinte mi-au ramas intiparite in minte – A iubi vrajmasii nu e o recomandare, e o porunca! Atat de simplu, atat de frumos spus! Si cata responsabilitate!
Mi-am amintit apoi fragmentul Sfintei Scripturi: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeu tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea si intaia porunca. Iar a doua, la fel ca aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. In aceste doua porunci se cuprind toata Legea si proorocii. (Matei 22, 37-40).
Cat de mult ne iubim pe noi?
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase