Depresia de după 24 ianuarie…
Aș vrea să ajung la clipa în care să simt că se întâmplă ceva. Ceva bun. Aș vrea să nu mai trăiesc doar cu speranță sau doar în deznădejde. 24 ianuarie…
Aș vrea să nu mă mai mulțumesc cu fotografii fantastice și cu versuri patriotice… care mă emoționează peste măsură. Aș vrea să-mi condimentez viața cu ele, dar nu doar din ele să-mi trag seva.
– Cum, mami, au murit mulți oameni pentru România? Ahaaa… deci de asta roșul de pe steag simbolizează sângele….
Eu, când ascult Sărută-ți, copile, părinții și frații/ Și-apoi să mergem la război
Uniţi salvăm Roşia Montană!
În zi de Sfânta Maria – mi-am luat bărbatul şi micuţa sărbătorită şi am plecat în oraş. Nu am mers la o prăjitură – ci, la un protest. Mariei i-am prezentat, cât de cât situaţia, ca să înţeleagă unde se va afla şi, apoi, am concluzionat: Mergem să salvăm Roşia Montană!
Sunt tristă
Am votat. Îmi asum gestul, îmi asum locul pe care am pus ștampila. Cu toate acestea, sunt tristă. Am obosit ca, în lipsa binelui, să aleg răul cel mai mic. Să mă mulțumesc cu puțin. Să trăiesc într-o țară de care mă simt mândră, dar să mă rușinez continuu de oamenii care mă conduc. De oamenii care ar trebui să fie supușii poporului, dar care se simt stăpânii lumii – atunci când au ciolanul în terenul lor.
Am avut șansa de a pleca. De a lăsa în urmă totul. Și, n-am făcut-o. Nu regret. Pentru că, oricâte ai lăsa în urmă – totul e imposibil. Aici este viața mea, aici sunt bucuriile mele – aici sunt necazurile cele mai mari. Ce-a fost înainte, nu prea știu. Dar știu că, în 1990 am intrat în clasa întâi. Eram prima generație liberă – pentru noi se clădeau planuri mărețe!
Temeri și temători
Lumea se teme să vorbească. Să-și spună clar părerile și nemulțumirile. Lumea se teme să trăiască.
În vremurile astea, primesc multe ponturi și multe declarații. Sub anonimat. Nu e prea comod… pentru mine. Însă, nici nu pot să-i scot din comoditatea lor pe cei care ar putea schimba lucrurile… dar, se tem. Grija zilei de mâine, datoriile și obligația de a-ți întreține, decent, familia, te fac, de multe ori, să fii anonim.
Viitor calculat in paine – vai de painea noastra!
Cand eram eu mica, visam ca voi creste si-i voi rasplati pe ai mei pentru tot efortul, pentru toata dragostea lor, pentru toate momentele in care s-au lasat pe ei – ca sa nu simtim noi greul. O sa cumpar si eu o paine-n casa!, ziceam cu mandrie si cu o inocenta nerabdare.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
