Să vorbim despre ghinion… cu recunoștință!
Vineri dimineață plănuiam o plecare cu mașina pentru sâmbătă, duminică și luni. La ora 7.00 mă lăudăm că toate-s programate și perfect realizabile. Eh, la 9.30 nu mai puteam scoate cheia din contact. Butucul își dădea duhul. Așa că am văzut cum AMPilica e luată pe platformă, iar eu am făcut reorganizare de planuri…Vai, ce ghinion!, mi-au plâns unii de milă.
Nu i-am crezut. Pentru că piedicile își au sensul lor – iar ceea ce presupunem noi că ar fi „ghinioane” pot însemna, de fapt, chiar mari ajutoare! Petrecute la cel mai bun moment! Continui să mă întreb cum ar fi fost să plec sâmbătă și, în decursul celor peste 200 de kilometri, să opresc și să nu mai pot pleca apoi din loc. Să rămân cu mașină, cu bagaj și copil în drum – nici acasă, nici la destinație.
Rânduri de rămas-bun pentru un PUI de leu
Uneori, e timpul să-ți iei rămas-bun de la prieteni. Cu recunoștință, cu bucurie pentru tot ce-a fost… la bine și la greu.
Spun asta pentru că, uneori, prietenii pe care ți-i faci nu sunt tocmai oameni. Și nu c-ar fi neoameni – ci pentru că-s obiecte! 🙂 Dar nu orice fel de obiecte, ci obiecte de suflet.
Mult mai fidele decât oamenii și doldora de amintiri. De emoții. Ai trecut cu acești prieteni printr-o mulțime de aventuri. Ai petrecut ani întregi în prezența lor. Și mii de kilometri! 🙂 Te-au văzut când te-ai veselit – dar ți-au simțit și lacrimile, și furiile, și jalea, și fricile…
Uneori, e timpul să-ți iei rămas-bun de la prieteni, cât încă îți mai sunt prieteni. Și cât încă mai au forța și curajul
E nevoie de educație – chiar și la volan!
Ieri, după prânz, ne întorceam din mini-concediu. La intrarea într-o localitate, exact în curbă, șoferul unui microbuz a sărit în fața mea, pe prima bandă și a oprit. În aceeași fracțiune de secundă! Slavă lui Dumnezeu că mi-a dat instinct bun și mașină ascultătoare…
Am frânat aproape la milimetru în spatele lui și-am tras aer în piept.
A ce miroase-n țara asta?
Imediat după anul nou am dus mașina la spălat. În locul micuț și modest în care merg de obicei, acolo unde băieții se bat între ei ca să iasă PUI-ul cât mai tuns, frezat, aranjat era destul de aglomerat. Pentru că n-am vrut să-mi pun răbdarea la încercare, am preferat să bag în marșarier și să plec spre o altă spălătorie, de trei ori mai aglomerată – dar mai mare, mai spațioasă, mai luxoasă, în care lucrurile se fac țac-pac.
Am ajuns și, printr-o anume conjunctură cu iz de învârteală, m-am trezit că am intrat chiar în fața altora, care erau la rând de mai mult timp. Totul bine și frumos, până la tipul care a preluat munca. Un pic de superioritate, un pic de sictir,
Astăzi mi s-a reamintit: lumea-i bună!
Un mecanic auto a plecat de la muncă și, când a ajuns acasă, a realizat ca n-are cu ce să descuie ușa.
De fapt, mecanicul auto și prietenul lui trebuiau să se întoarcă înapoi la service nu neapărat după chei… ci pentru a mă întâlni pe mine – cu mașina „moartă”-n mijlocul drumului.
Astăzi, doi necunoscuți au împins mașina pe-o margine, au repornit-o, au așteptat
Un cuvânt bun de la un om al străzii
L-am văzut și lucid, și amețit, și dormind, și treaz, și curat, și mai pătat. L-am observat de fiecare dată și l-am caracterizat… cuminte. Stă în dreptul unui automat de plată a parcării și vede mult mărunțiș, vede și portofele pline… Observă el, mai mult decât este observat. Nu cere, nu abordează pe nimeni, dar se lasă abordat. Și ajută, atunci când cineva care nu se pricepe îl roagă să-i explice modul în care funcționează aparatul.
De câteva zile, conduc cu el în minte. A fost prima dată când m-am oprit să-i dau ceva. M-a văzut că rămân în dreptul lui, că umblu în geantă… și abia atunci a început să vorbească:
Feriți-vă de „caracatiță” – la Teatrul Național și în general
Va rog eu, nu mai parcați pe lângă Teatrul Național, dacă nu-i loc în parcările cele adevărate. Mai încolo, mai pe lângă, mai așa, mai colea… și cu precădere pe strada Dancu – pe partea Sălii „Uzina cu Teatru”, până la intersecția cu linia de tramvai. De când mă știu, acolo se blochează roțile și se dau amenzi. Aproape în fiecare zi, la orice oră trec, spectacolul pare același. Doar actorii-s alții… mulți, culmea, cu numere de Iași.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase