Inima lui Alexandru este Alexandra. Inima Alexandrei are nevoie de ajutor
I-am cunoscut prin intermediul unei fotografii de pe Doxologia. Doamne, cât sunt de frumoși!, mi-am spus. Am aflat, apoi, că se numesc Alexandra și Alexandru și iar mi-a plăcut potrivirea aceasta.
Foto: Oana Nechifor Următoarea veste despre ei, recunosc, m-a marcat. Nici acum nu pot descrie exact gama de sentimente, uimirea, bucuria și tristețea care mă încearcă.
Alexandra este diagnosticată de la naștere cu DSV (defect septal interventricular). Se știa că are, adică, o găurică între ventriculele drept și stâng. Alexandra nu avea, deci, o „inimă intactă”, atunci când Alexandru a cunoscut-o.
Un strop de lumină pentru Ovidiu Simion
Despre Ovidiu și despre mâinile lui minunate am tot auzit, de la cunoștințe și de la prieteni. Un om care vede cu degetele mai mult decât cu ochii și care te poate repara dacă te-ai stricat de spate (și nu numai…). Este un om bun, care merită să se întoarcă spre el atenția, bunătatea, omenia, lumina.
Ovidiu Simion are 43 de ani și este kineto-masoterapeut în Iași. S-a născut cu o boală genetică numită retinopatie pigmentară. Acest diagnostic, care îl ține destul de mult în întuneric, nu l-a împiedicat să lupte pentru o viață cât de poate de firească.
Copilul-fluture și-o lecție pentru cei care nu se simt bine în viața lor…
N-am făcut noi multe campanii pe blog, dar am făcut. Și, cel mai important mi se pare că am reușit, în mare, să păstrăm legătura cu cei pe care, împreună, i-am ajutat. Mai mult, voi ați fost cei care m-ați ținut activă și care, periodic, m-ați mai întrebat – și încă mă mai întrebați – despre unul sau altul dintre copiluți, dintre cazuri, dintre necazuri… Când spun Alexandra-Denisa, copilul-fluture – știți deja cam cât de veche ne este prietenia. Din 2012, de pe vremea în care draga noastră avea trei ani.
Campania pentru ea a fost una dintre cele mai mari și mai puternice, iar ajutorul a fost impresionant! Nu greșesc dacă spun că, de atunci și până astăzi cazul copilului-fluture a reușit să rămână în atenția oamenilor cu suflet mare. Nu neapărat cu mult, cât cu omenie, cu o anume constanță, cu zâmbet, cu grijă față de aproapele.
Alexandra este mare și frumoasă, foarte isteață și e o lecție pentru mulți. Nu se simte prea bine și o dor toate, sărăcuța – și, totuși… ironic pentru noi… se simte bine în pielea ei! S-a învățat să fie… copilul-fluture!
Calul îl ajută pe Matei. Și omul îl poate ajuta!
La sfârșitul anului trecut, pe când făceam campanie pentru David-Gabriel, un prieten era foarte entuziasmat. Cunoscuse la Centrul de Hipoterapie un băiețel cu autism care, atunci când urca pe cal, se transforma! Era firesc, un copil ca toți copiii, călărind ca un voinic din poveste!
După campanie, Ioana Rață, mamă de Sebi (copil cu autism recuperat în mare parte) mi-a transmis rugămintea de a mai scrie despre un băiețel cu autism. Toată lumea era și este conștientă că o nouă campanie ar fi greoaie acum. Însă, pentru că inima n-are cum să mă lase pur și simplu așa, fără să fac nimic, am promis că voi scrie despre copil și… Doamne ajută, cât mai mulți dintre voi să vă doriți să ajutați și să aveți posibilitatea s-o faceți direct!
Așa că am aflat povestea micului Matei Ipate și… frumoasă coincidență, așa l-am cunoscut și eu pe călărețul despre care îmi vorbea prietenul meu :).
Cum se manifestă autismul la Matei?
Matei e născut în 2009 și este non verbal.Ați oferit Globuri cu suflet pentru David-Gabriel, băiețelul din glob!
Ceva peste 8.700 de lei și promisiunea a încă 50 de ore de terapie pe lună, timp de 12 luni, deci alți 12.000 de lei, care se vor acorda în tranșe lunare. Adică, în banii ăia vechi și în care ne exprimăm încă – mai liber și mai pompos – vorbim despre mai mult de 200 de milioane de lei pentru terapiile și pentru sănătatea lui David-Gabriel, bănuți adunați în jurul campaniei Globuri cu suflet. Slavă Domnului pentru toate!
Pentru bani – dar, mai mult decât atât, pentru prieteni vechi și prieteni noi, pentru oamenii pe care-i cunosc și pe care nu-i cunosc și care au, cu toții, un numitor comun: pur și simplu, le pasă!
Ca de obicei, mulțumirile sunt doar așa, în mare. Niciodată nu vor acoperi cum se cuvine bucuria mea și a părinților lui David-Gabriel. Sunt, totuși, necesare!
Și-o să încep fix în ordinea pe care o am pe lista pe care mi-am făcut notițele, de fiecare dată când am adăugat un ban în campanie.
Băiețelul din glob – Globuri cu Suflet pentru David-Gabriel
Citiți despre rezultatele campaniei: aici. Mulțumesc!
***
Pe Radu l-am cunoscut acum un an și jumătate, când m-am angajat la Doxologia. L-am văzut mereu ca fiind omul cel vesel și amabil, care salută de la depărtare și care, în orice situație, te întâmpină cu un zâmbet. Un om simpatic și fără de griji, cu un calm aparte și cu o tonă de energie! Încadrându-l în acest tipar și neavând niciodată prea mult timp de discuții – el fiind mai toată ziua pe drumuri, la volan, eu fiind mai toată ziua în scaun, la birou – în decursul unui an nu mi-a dat niciodată prin minte să-l întreb cum se simte. Bine! Cum altfel?…
La începutul verii, i-am auzit vocea pe scări și-am auzit și murmur de copilaș. Așa că am strigat fericită după el, să intre în birou. Nici nu știam că e însurat, dar să-l văd lângă un prunc era cu atât mai fantastic! Și-a intrat pe ușă, cu David-Gabriel în brațe. La fel de vesel, la fel de viu, la fel de simplu. Iar eu, dacă nu eram pe scaun, m-aș fi prăbușit!
Imaginea celor doi, lipiți unul de altul și iubirea lor mi-au rămas întipărite pe creier. Am plâns mult și plâng și acum, când scriu – și nu pot să-mi iert că pot trece atâta vreme pe lângă și printre oameni, fără să-i cunosc! Fără să le simt și fără să mă străduiesc, măcar, să le alin suferința. Căci, un om care zâmbește nu este neapărat un om fără probleme – ci este, în primul rând, un luptător! Un om care acceptă provocările și, fără a se lamenta, face tot ceea ce-i stă în putință ca să schimbe destinul!
David-Gabriel are 4 ani și 9 luni. Acum trei ani, părinții lui, Radu și Andreea, știau că ceva este în neregulă cu micuțul. Diagnosticul a tot întârziat să apară dar, când a fost dat, a zdrobit totul în cale… tulburare generală de dezvoltare și tulburare de spectru autist.
Ajută-l pe Daniel să ajute!
Are 23 de ani și griji… care mie-mi plac! Nu-l cunosc prea bine, dar îl admir pentru felul în care ia apărarea și susține o familie în care tocmai s-a născut cel de-al 9-lea copilaș. Poate că pentru alții de seama lui există distracții mai importante decât acelea de-a te da peste cap pentru niște sărmani frumoși. Totuși, Daniel Roșu se implică (și bine face) în lupta pentru o viață decentă și pentru o educație mai de Doamne-ajută a unor suflete care n-au nicio vină că fac parte dintr-o familie fără posibilități financiare.
Oamenii aceștia, 11 în total, pe care Daniel îi vizitează aproape săptămânal, locuiesc în satul Tabăra, comuna Bivolari, județul Iași. Stau într-o casă-cameră ce mai că se dărâmă pe ei și care nici măcar nu le aparține. Tatăl lucrează cu ziua, ca să ofere strictul necesar copiilor și, în plus, să-și poată lua tratamentul pentru crizele de epilepsie pe care le face. Al 9-lea copilaș s-a născut acum, sâmbătă – de accea, poza e în semni-echipă completă, cu o burtică la purtător. Să vă mai spun că Daniel urmează să fie naș de botez? 🙂
Ambii părinți sunt oameni muncitori, simpli, săraci – suficient de blamați, probabil, că „toarnă” copii. Doar n-or face mai mult de unul, doi, cei care-și permit, nu?… Daniel nu-i judecă. Pur și simplu. Ei vrea să-i ajute. Știe și simte că are pentru cine să lupte.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
