30. Hibrid – pentru copiii viitorului
Trăim într-o lume aflată în continuă mişcare. Vremea nu ne cruţă. Distanţele se măresc, dar ne dorim ca timpul în care trebuie să ajungem dintr-un loc în altul să fie cât mai scurt. Nu mai putem şi nu mai vrem să mergem pe jos. Aşa se face că, numărul maşinilor creşte uimitor, de la o zi la alta. Din păcate, la fel de mult creşte şi gradul de poluare. Aerul devine irespirabil, iar ziua de mâine capătă nuanţe sumbre.
Undeva, se strecoară o eroare. Mâncăm, cică, eco, dar consumăm benzină la greu. Vrem să le oferim un viitor verde copiilor noştri, dar tăiem pădurile şi parfumăm existenţa cu CO2. Nu e suficient să visăm frumos! Chiar trebuie să devenim responsabili şi echilibraţi pentru a lăsa lumea – moştenire unor noi generaţii!
17. Luna – continentul sufletului meu
Tot timpul, când mă întâlnesc cu profa de istorie din generală, îmi amintesc de ceea ce ne prevestea pe atunci: Când eu o să fiu oale şi ulcele, voi o să vă petreceţi week-end-ul pe Lună!
La stilul în care au avansat ştiinţa şi toate cercetările, doamna profesoară s-a înşelat un pic. Cu siguranţă, va beneficia şi dumneaei, încă vie, de o excursie pe singurul satelit natural al Pământului. Eu am fost deja acolo!
08. Fericire pe roţi
Am făcut şcoala de şoferi pe o Dacie de prin anii ‘70. Poate că am vrut să mă pot lăuda, la nepoţi, c-am condus şi eu o maşină de epocă… Mai sigur e c-am vrut să-mi înfrâng frustrările de femeie la volan – convinsă fiind că, odată îmblânzită bestia, voi putea conduce orice bijuterie pe patru roţi.
Astăzi, zâmbesc amintindu-mi vremurile de atunci. Crisparea şi stânjeneala caracteristice oricărui început au dispărut. Condusul mă relaxează. Nu fac parte din rândul răzvrătiţilor, care claxonează în neştire şi se simt pe stradă ca pe moşia lor. Sunt din categoria aceea, atentă la orice se întâmplă în jur, fericită că opreşte la semafor, ca să poată privi oamenii.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase