• Vietăţi,  Vorbe de duh

    Cum ajunge porcul… carne

    Pentru că în neamul lui Pintilie nu se taie porcul la Ignat – mai corect spus, de ziua Sfântului Ignatie Teoforul… grohăitorul a fost sacrificat încă de joi. N-avea cum să scape, bietul, pentru că, aşa cum spuneam şi cu altă ocazie, doar oamenii-porci pot să-şi mai facă, în această perioadă, planuri pentru revelion.

    Nu ştiu dacă, asemenea lui Prikoke, şi Ghiţă a lui Pintilie a fost sfătuit să fugă. Cert este că n-a făcut-o… Prin urmare, au rezultat următoarele poze:

  • Competiţii

    Ignat Day – taie preţurile şi porcul!

    Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun. Mulţi dintre noi nici porc nu am tăiat, nici toate cumpărăturile-cadou nu le-am făcut, nici cu bani prea mulţi nu ne lăudăm.

    În acest context, pică mănuşă un eveniment 99% românesc! La MarketOnline ne putem bucura de Ignat Day! Asta înseamnă că, astăzi, preţurile la electronice vor fi reduse cu până la 50%. Ignat Day este un fel de Black Friday, cu un porc în plus! Adică… unul dintre cei care ne vom face azi cumpărăturile de pe MarketOnline va câştiga şi un premiu inedit, pe Ghiţă -viu sau gata aranjat, după cum va dori.

  • Pentru minte

    Prikoke

    Anul trecut, băieții de la Planeta Moldova au realizat un clip genial, care-l are în centrul atenției pe Prikoke.
    El este un porc ce urmează să fie sacrificat pentru masa de Crăciun. Nety, motanul familiei, îl previne să-și ia tălpășita pentru a se salva. Dar Prikoke are încredere în dihaniile cu două chicioare. În plus, lăturile sunt mai ademenitoare decât libertatea și viața.

    În spatele hazului, e o poveste cu tâlc. Am avea multe de învățat. Dar și noi, de multe ori, preferăm baioneta în inimă.