Călin a primit Viață!
Aseară, am participat la evenimentul organizat special pentru Călin. Am încercat, fiecare în felul nostru, să oferim Timp și Viață unui copil. Eu eram acolo, în calitate de blogger. Eram și un pic reporter – gândindu-mă la toate cazurile sociale despre care am scris și în care m-am implicat. Nu în ultimul rând, am fost acolo, cu suflet de mamă. O febră 40 și un drum la spital, în toiul nopții – sunt experiențe prin care fiecare a trecut cu pruncul său și, care ne cutremură. Totuși, astea par mizilicuri, în fața adevăratelor tragedii.