De mântuială
Vineri dimineaţă (pe 31 august), apa a început să ţâşnească dintr-o bucată de spaţiu verde din apropierea blocului nostru. Tata a mers şi a anunţat oamenii care ar fi trebuit să remedieze problema. Răspunsul lor a fost prompt: Venim imediat! Imediat-ul a înseamnat pe la ora 15, când au căutat trei metri sub pământ ca să găsească şi să repare conducta buclucaşă.
Marea îngrădire
Îmi place să mă păcălesc cu ideea de libertate. Îmi place să fiu liberă! În gândire, în vorbire, în exprimarea sentimentelor… în orice! Şi să execut comenzi… ori să mă supun regulilor – având impresia că fac asta pentru că aşa e firesc, pentru că sunt educată, pentru că ar fi urât să procedez altfel.
Când mi se pun piedici, doar ca să mi se arate că nu-s liberă, ci extra limitată în timp şi spaţiu, mă crispez. Când mi se pun garduri – la propriu! – doar ca să mi se amintească de faptul că iarba nu-i a mea, ci a urmaşilor, urmaşilor mei, mă înfurii! Înţeleg că un gard înseamnă delimitarea unui spaţiu privat, dar nu înţeleg ce caută gardurile într-un parc!
Gratar cu mici si cu amenzi mari
Astazi s-ar putea scoate niste bani frumosi. Din amenzi. Sunt curioasa, totusi, daca lucreaza cineva.
Daca acei oameni care ar trebui sa stea cu biciul pe noi si sa ne oblige sa respectam natura si curatenia (daca, din nascare, suntem nesimtiti) au iesit la treaba sau zac si ei, scuipand seminte si dand foc padurilor.Cu dreptul… prin iarba
Ieri am urcat la Motel Bucium, sa admiram orasul de sus.
Si am admirat orasul… dar si mizeria, care era in imparatia ei. Cosurile de gunoi lipseau cu desavarsire. Nu acelasi lucru l-as putea spune despre pet-uri, doze de bere, pungi sau hartii.
Si, cum stateam noi acolo, uimiti de atata mizerie, se opreste o masina. Din ea se da jos o tanti cu o sacosa din care se vedeau tot felul de sticle si resturi de ambalaje. Se uita de jur imprejur… nu gaseste ceea ce cauta, trece pe langa noi, coboara un pic pe cararuie, in spatiul verde – si arunca punga in boscheti.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
