Cuvânt de încurajare de la Sfântul Luca al Crimeei
Nu vă tulburați! Cum?…
Eram destul de tulburată și-am răbufnit. Le-am spus colegilor mei despre felul în care „văd” viitorul și m-am arătat în toată micimea și-n toată revolta neziditoare de ceva bun. Pentru că mi se pare absurd ca în vremurile noastre să pară o rușine credința, să fie luat peste picior omul care se prezintă ca fiind creștin – iar cei ce se autointitulează fără legături cu Dumnezeu și mai mult decât toleranți să fie intoleranți și să prigonească pe cei ce nu zic ca ei. Căci e total aiurea să te dai open minded și să înjuri creștinii în zilele noastre, la fel cum e aiurea să te dai patriot și să-ți nenorocești țara… Sunt multe chestiuni care nu se leagă. Și sângele meu fierbea.
Însă n-au trecut decât câteva minute și m-am calmat instant. Am căscat ochii mari, am citit, am recitit.
De ce îl cheamă Luca pe un prunc drag mie
În 2016, pe 10 iunie, mi-am petrecut câteva ore pregătind fața site-ului și promovarea pe Facebook, pentru a doua zi – în cinstea Sfântului Ierarh Luca, arhiepiscopul Crimeei. A fost, nu știu cum să explic, o muncă nu foarte ușoară, nici grea… dar extrem de plăcută, care m-a captivat. Îl știam pe Sfânt mai demult, dar atunci m-a atras ca un magnet în dorința de a-l cunoaște mai bine, de a-i ști viața, faptele, minunile. Un om de geniu, un medic, un ierarh, un suflet mereu alături de aproapele său… el este Sfântul Luca.
M-am bucurat, așadar, c-am petrecut ziua într-o asemenea companie. Și că l-am sărbătorit, în felul meu, în avans. Mâine trebuia să mă ocup de altele, mâine aveau alții să-l cinstească – așa mă gândeam și urma ca, pentru moment, să-mi închei „socotelile” cu el. Însă expresia „planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg” este valabilă, se pare, și în cazul planurilor de la serviciu, care nu se potrivesc cu cele de-acasă.
Credință? Pentru cine-i treaba asta cu credința?
Credință? Ce credință? Numai oamenii săraci și fără școală mai pot crede într-un dumnezeu închipuit! Ești tânără și pari deșteaptă… Ar trebui să deschizi mai bine ochii și să-ți dai seama că am evoluat, că n-avem nevoie de prieteni imaginari ca să ne trăim viața!…
Aud vorbele astea periodic, mai blând sau mai dur formulate… și mă minunez. Mai tare decât atât, mă întristez. Și, uneori, recunosc că mă amuz atunci când cineva mă întreabă cu voce gravă… Băi, dar tu chiar crezi?! Cred, Doamne, ajută necredinței mele!
Lumește vorbind, dacă e să mă deranjeze ceva tare, tare de tot, e că se pune, de multe ori, semnul egal între creștini (mai ales creștinii practicanți) și proști. Fără studii, fără cultură, fără un ban în buzunar, fără perspective… Mai simplu, toți fraierii ăștia mai credincioși sunt numiți săraci cu duhul – în sens jignitor.