Iaşul din preajma lui 14 octombrie
Cică – Dulcele Târg al Ieşilor vă aşteaptă la Sărbătoarea Dulceţii! La aşa o invitaţie, cine să refuze? Nu e un târg mare. În parcarea Mănăstirii Golia s-au adunat vreo zece producători. Însă e suficient, zic eu, să-ţi lase gura apă. Dulceaţă, gem, miere, siropuri, compot, dar şi zacuscă, palincă şi murături – de toate pentru toţi!
Dulceaţa e pe alese. Poate fi făcută din fructe – aşa cum ştim noi că-i normal – dar poate fi şi… mai altfel! Am văzut dulceaţă de dovleac cu cătină, de sfeclă roşie, de ceapă roşie, de vinete cu nucă, de morcov, de gogoşari, de praz cu chimen, de castraveţi cu ananas şi susan! Am văzut şi dulceaţă de lapte, cu arome de migdale sau de sare de mare!
Mormântul din curtea Mitropoliei – descoperirea unui loc de taină
Locuiesc, de când mă ştiu, în Iaşi. Am trecut, în viaţa asta, de mii de ori prin curtea Mitropoliei. Nu doar pentru a intra în catedrală, să mă închin la moaştele Sfintei Parascheva ci, mai mult, pentru a merge de acasă în oraş, din oraş la serviciu, din oraş, acasă. Drumul prin curtea Mitropoliei este o scurtătură, un punct de legătură, o clipă de rugăciune, o plimbare prin centrul urbei.
Cu toate acestea, abia acum câţiva ani am descoperit un mormânt sfânt, o oază de linişte, o adiere de miresme care îţi taie răsuflarea. Pe partea dreaptă a Catedralei Mitropolitane din Iaşi, foarte aproape de zidurile bisericii, mascat de panourile galbene, de şantier – se află locul de veci al Mitropolitului Iosif Naniescu.
14 octombrie – Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi
Pe sfanta folositoare a celor ce sunt intru nevoi, toti cu bucurie sa o laudam, pe cinstita Parascheva, ca aceasta viata nestricacioasa a luat in veci; pentru aceasta marire a aflat si darul de minuni, cu porunca lui Dumnezeu, cantand: Aliluia!
(…)
Niciodata nu vom inceta a vesti minunile tale, Preacuvioasa, ca de n-ai fi stat tu, rugandu-te pentru tara aceasta pe care o pazesti cu preacuratele tale moaste, cine ne-ar fi izbavit din atatea primejdii, sau cine ne-ar fi usurat de bolile care au venit asupra noastra, pentru pacatele noastre cele multe? Deci dimpreuna cu tine cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
[fragmente din Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva]Cititi si Minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva
De la sfinte moaste, la mortaciuni
O sarbatoare precum cea a Sfintei Parascheva starneste multe discutii. Si cum ne sade noua frumos sa procedam, de obicei scoatem in evidenta mai mult ceea ce putem judeca, decat ceea ce putem invata. Vedem imbulzeala, certurile, hotiile, vedem ipocrizia politicienilor si nu numai a lor, vedem capra vecinului…
Pe langa toate acestea, apar marile si lungile dezbateri ale unor – culmea – creaturi ale lui Dumnezeu. Numarul comentariilor (frumos spus) – urate – depaseste orice imaginatie. Se vorbeste cu multa desteptaciune despre niste prosti care stau cu miile la cozi ca sa pupe (iarta-ma, Doamne!) – mortaciuni/ cadavre/ schelete. Se terfeleste credinta si se renunta si la ultima samanta de omenie/ dragoste/ suflet. Nu trebuie ca toata lumea sa creada. Dar macar sa respecte, ar putea.
Am evitat pana acum astfel de subiecte. Dar recunosc ca, prima data cand am citit niste postari de genul, acum cativa ani, am plans. Apoi, cand am vazut cat sunt de multe, m-am ingrozit. Ieri am rabufnit, cand am observat ca inclusiv subiecte cat de cat decente, care vorbesc despre ipocrizia unor crestini, se finalizeaza tot prin comentarii care acuza si-si bat joc, de la A la Z, de orice. Ieri am oferit si eu, pentru prima data, replica.
Nu se pot aprofunda teme religioase – si nici nu e cazul. Dar am simtit ca trebuie sa raspund. Ieri, undeva, am postat asta:Sunt multe de spus de rau. Iar daca vrem sa fim si mai rai, nimic nu ne opreste. Nici macar Dumnezeu – pentru ca El ne-a oferit libertate.
Dar merita sa fim atat de rai si sa punem totul intr-o oala? Atat de drastici incat sa-i consideram pe toti pelerinii drept niste ipocriti si nu simpli credinciosi, poate chiar oameni buni? Sa-i vedem pe toti preotii niste hiene, cand unii chiar dovedesc ca au har? Sa fim atat de inconstienti incat sa punem semnul egal intre sfinte moaste si mortaciuni? N-o sa vin cu argumente religioase, ci pur umane si logice. Noi, noi astia care scriem, la doua-trei zile dupa moarte ne umflam, pocnim, putim. Apoi ne mananca viermii. Cum putem spune, referindu-ne la sfinti, ca sarutam niste cadavre? Nu inseamna chiar nimic faptul ca in sute de ani trupurile unor oameni au ramas intacte, ca miros frumos?
De ce toti cei ce cred sunt nebuni, iar cei care neaga si reneaga au dreptate? De ce e mai usor sa-ti bati joc de credinta altora, in loc sa incerci macar sa-l simti pe Hristos? De ce e mai usor sa-i comentezi pe cei care fac o jertfa si vin de la sute de kilometri departare pentru a se ruga, pentru a cere, pentru a multumi…?
Cat despre ieseni, in acest context, e adevarat ca ei o au pe Sfanta Parascheva mereu. Dar nu trebuie nici ei judecati atat de aspru. Ne place sa ni se spuna “la multi ani” de ziua noastra dar, na, gandim noi – si nu intotdeauna corect – sfintei ii putem spune si mai incolo… In plus, trebuie tinut cont ca, alaturi de Cuvioasa, mai vine ‘in vizita’ si un alt sfant, care nu e ‘iesean’, poate nici macar ‘roman’. Si atunci – vorbind strict pe caz – cati vor avea ocazia sa mearga la Muntele Athos ori in Cipru, ori in alta parte, sa salute un asemenea sfant?
Nu oblig pe nimeni sa creada. Si nu oblig pe nimeni sa vorbeasca frumos. Dar nu pot sta cu mainile in san. Pentru ca, in general, cei ce cred se limiteaza la fireasca rugaciune – “Doamne, iarta-i ca nu stiu ce zic!”. Si asta conteaza mai mult decat niste vorbe aruncate in gol. Dar tot asta face si ca aici, in virtual, balanta sa incline spre cei care cred ca daca fac comentarii care mai de care mai bombastice si sfidatoare, arata cat sunt de atei, de necredinciosi, de nebatuti de Dumnezeu (pentru ca oricum Dumnezeu nu exista, nu?!)…
E dureros. Si trist. Iisus nu a fost rastignit doar o data. El e rastignit in fiecare zi de noi, prin fiecare cuvant, prin fiecare gest. Si nu doar pentru ca-L hulim pe El. Pentru ca nu reusim nici macar sa ne iubim pe noi insine si pe cei ai nostri. Ce sa mai spunem despre straini ori vrajmasi…Pelerinii – despre Sfanta Parascheva
„Numai Dumnezeu nu ne minte”
– cu gîndul acesta s-au închinat pelerinii moaştelor Sfintei Parascheva
În fiecare an, moaştele Sfintei Parascheva atrag la Iaşi sute de mii de pelerini. Boala ori necazurile sînt, la început, cele care-l urnesc pe om. Urmează minunea, sentimentul unic pe care-l trăieşte fiecare creştin atunci cînd, după ore obositoare de aşteptare în frig şi uneori în ploaie, se închină şi sărută sfintele moaşte. E transformarea, momentul în care simţi că pluteşti, uşor ca un fulg, bucuria de a te fi învrednicit să ajungi cu un pas mai aproape de Dumnezeu.
Apoi, în timp, vin răspunsuri la atîtea rugăciuni şi lacrimi. „Poate că nu sînt răspunsurile la care te-ai fi aşteptat, dar ele sînt cele mai bune. O boală se poate vindeca sau măcar ameliora. Dar minunea e cu atît mai mare cu cît un om învaţă să-şi accepte necazul, să-şi ducă crucea cu demnitate şi cu credinţă. Minune e să nu uităm să-i mulţumim sfintei pentru ajutor. Minune e magnetul nevăzut care îl atrage pe credincios şi în următorii ani la închinare”, a încercat să explice Liliana, o tînără care de mică vine în fiecare an tocmai de la Ploieşti, în pelerinaj.
Copii şi vîrstnici, săraci şi mai înstăriţi, bolnavi sau nu, pelerinii au devenit un tot. Au un scop comun şi luptă pentru păstrarea credinţei. „Sfînta m-a salvat din toate greutăţile pe care le-am avut. Nu pot să cred că există încă oameni care iau în rîs asemenea momente speciale. Cum să nu crezi în Dumnezeu şi în sfinţii Lui?”, s-a întrebat tanti Anica, de la Botoşani, care de 24 de ani e nelipsită de la hram. „Sînt operată pe creier a noua oară. An de an vin la sfîntă, de 14 ani, şi mă simt mult mai bine. Cum să nu cred?”, i-a întărit mărturisirea Elena Nazar, din Galaţi.
Fiecare pelerin are povestea lui, fericită sau mai puţin fericită. Că a simţit pe propria piele minunile, le-a aflat de la prieteni sau din cărţi, el crede. Iar credinţa mută munţii din loc. „Înainte de a mă mărita, soţul meu a venit şi a aprins o lumînare aici. S-a rugat să se căsătorească cu mine. Mulţumesc sfintei că m-a ajutat şi am făcut casă cu el. Sîntem împreună de 25 de ani”, ne-a spus Nelica Sîncu, din Bîrlad. Din ’85 vine la moaşte şi Radu Hersiu, din Vrancea: „Venim şi eu, şi soţia. Mereu ne e drag să ajungem aici. Ne rugăm pentru sănătatea noastră, pentru copii, pentru bine în casă. Lăsăm de-o parte oboseala, frigul, sfînta ne învredniceşte”.
Într-adevăr, privind oamenii care-şi aşteaptă rîndul la închinare, simţi că slăbiciunile le sînt mult atenuate. „Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului venim aici, pentru că doar speranţa ne-a mai rămas. Numai Dumnezeu nu ne minte! Nu se simt frig, ploaie. Chiar sînt dezamăgită că nu stau mai mult timp la coadă. Cred c-am să mai merg o dată”, ne-a zis Violeta Chirilă, din Constanţa. Ştefana, o femeie de 69 de ani din Galaţi, a trecut de trei ori pe la moaşte: „De acum, rămîn la toate slujbele. Cînd vin aici mă simt mai liniştită, îmi trec durerile”. Iar bunica Maria, din Paşcani, şi-a adus nepoţii la închinare: „Oana are 9 ani, iar Daniel – 6. Ei au vrut să mă însoţească şi au fost cuminţi în orele astea de cînd aşteptăm. Eu de 17 ani vin continuu. Mă rog pentru mîntuire, pentru iertarea păcatelor, pentru sănătate”.
Minunea e desăvîrşită în momentul în care creştinii ajung la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. După întîlnirea cea sfîntă, feţele sînt mai luminoase, sufletele tresaltă, iar bucuria se manifestă prin zîmbet, lacrimi şi închinăciuni pînă la pămînt. „După ce plecăm de aici ne simţim uşori ca o pană!”, a exclamat Săftica Bobocel. „Eu am trecut acum a patra oară. În anii trecuţi, am avut probleme cu vrăjmaşul. Mi-era teamă să nu mai vină diavolii, să se zbată în mine. Dar uite, că anul ăsta m-a păzit sfînta!”, ne-a mărturisit Adriana, din Bucureşti.
Pentru sceptici, evenimentele din aceste zile sînt o ciudăţenie. În schimb, pentru cei care vin, ani la rînd, de la sute de kilometri distanţă, fără să le pese de capriciile vremii şi de oboseală, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este o minune. Una încărcată de speranţa în mai bine, într-o viaţă liniştită, cu sănătate şi împliniri. Şi rugăciunea ca jertfa de cîteva ore să însemne ştergerea cîtorva păcate şi un pas spre mîntuire.Minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva
Nenumărate sunt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut credincioşilor, care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Cuvioasei maicii noastre Parascheva de la Iaşi, de-a lungul a aproape 360 de ani de când ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar câteva dintre aceste minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare în toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.
O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. Căci, aprinzându-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jăratec, au rămas întregi şi nevătămate, spre întărirea credincioşilor şi uimirea celor îndoielnici.
Spre sfârşitul secolului XIX, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni – Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergând la Sfânta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele sfinte şi-i cerea ajutor. Apoi i s-a făcut Sfântul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i se arată aievea Sfânta Parascheva, în haine albe strălucitoare şi îi spuse:
– Nu mai plânge, că de acum te faci sănătoasă!
A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.În anul 1950, o tânără din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Atunci, bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfânta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfântul Maslu, tânăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.
O femeie dintr-un sat aproape de Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întâi la Sfânta Cuvioasă Parascheva, cerându-i cu credinţă şi lacrimi ajutor şi vindecare. După trei zile de la internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii:
– Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna:
– Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!
– Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!
După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită de o maşină şi apoi internată la spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfânta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.Alte minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva
Un inginer bolnav de plămâni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate fiului ei. Timp de două săptămâni doctorii au amânat operaţia. Apoi, s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului:
– Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întoarceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe când se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat:
– Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!
Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfinta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine înapoi. Ajungând soţul acasă, după o oră bate cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngândurat.
– Unde ai fost, femeie? Ce ţi s-a întâmplat? a întrebat-o soţul.
– Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele 8 seara, pe când venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, vine la mine, mă apucă repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osânda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă.
– Femeie, în seara aceasta la ora 8 fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfânta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească.
De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.Pe timpul celor două războaie mondiale, oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvântat de aproape 360 de ani. Spun bătrânii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajute Sfânta Cuvioasă Parascheva patria ei adoptivă, pentru credinţa fiilor ei!
Pentru că se cunoșteau nenumărate minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva, creștinii au alergat mereu în ajutorul ei. În timpul marii secete din vara anului 1947, când mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşii le aşteptau şi le întâmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pământul. Drept mulţumire, credincioşii se rugau şi înălţau câte o troiţă în amintirea aducerii moaştelor Sfintei Parascheva în satele lor.
Sursa: Arhiepiscopia Iașilor
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
