Cum am mai cunoscut un sfânt

La nevoie, bineinteles…

Asa l-am cunoscut pe Sfantul Ioan Rusul. Alaptez de aproape cinci luni si n-am avut probleme. La inceput, unele femei se cam chinuie. Li se intaresc sanii si dor, se fac rani, bebe nu stie sa-si ia lapticul… eh, probleme de mamica. Probleme de care eu am fost ferita. Pana marti seara. Dupa atata timp, nu am crezut ca e cazul sa-mi mai fac griji. Ma durea sanul drept si se intarise, dar am zis ca se rezolva totul la urmatoarea papica. N-a fost asa. Miercuri mi-a fost cam rau toata ziua si am avut febra mare. Puneam batiste inghetate, din congelator, si in doua minute erau calde… Sa ma asez pe partea dreapta… mai bine nu!

Continue Reading

25 noiembrie – Sfanta Mare Mucenita Ecaterina

De multe ori, daca nu e sarbatoare care sa aiba cruce rosie, uitam ca exista sfintii. Noroc ca ei nu ne uita pe noi!
Astazi este cinstita Sfanta Mare Mucenita Ecaterina, cea mai inteleapta decat folosofii. O tanara din familie cu rang inalt, o tanara cu multe privilegii si cu studii pe masura. La 18 ani era cunoscuta pentru frumusetea si intelepciunea ei.
Afland despre invatatura crestina, indrazneste sa i se impotriveasca imparatului Maxim Daia si refuza sa se inchine zeilor. „Cu adevarat, mare rusine este a fi cineva atat de orb si de nebun ca sa se inchine unor uraciuni ca acestea”.

Continue Reading

De la sfinte moaste, la mortaciuni

O sarbatoare precum cea a Sfintei Parascheva starneste multe discutii. Si cum ne sade noua frumos sa procedam, de obicei scoatem in evidenta mai mult ceea ce putem judeca, decat ceea ce putem invata. Vedem imbulzeala, certurile, hotiile, vedem ipocrizia politicienilor si nu numai a lor, vedem capra vecinului…
Pe langa toate acestea, apar marile si lungile dezbateri ale unor – culmea – creaturi ale lui Dumnezeu. Numarul comentariilor (frumos spus) – urate – depaseste orice imaginatie. Se vorbeste cu multa desteptaciune despre niste prosti care stau cu miile la cozi ca sa pupe (iarta-ma, Doamne!) – mortaciuni/ cadavre/ schelete. Se terfeleste credinta si se renunta si la ultima samanta de omenie/ dragoste/ suflet. Nu trebuie ca toata lumea sa creada. Dar macar sa respecte, ar putea.
Am evitat pana acum astfel de subiecte. Dar recunosc ca, prima data cand am citit niste postari de genul, acum cativa ani, am plans. Apoi, cand am vazut cat sunt de multe, m-am ingrozit. Ieri am rabufnit, cand am observat ca inclusiv subiecte cat de cat decente, care vorbesc despre ipocrizia unor crestini, se finalizeaza tot prin comentarii care acuza si-si bat joc, de la A la Z, de orice. Ieri am oferit si eu, pentru prima data, replica.
Nu se pot aprofunda teme religioase – si nici nu e cazul. Dar am simtit ca trebuie sa raspund. Ieri, undeva, am postat asta:

Sunt multe de spus de rau. Iar daca vrem sa fim si mai rai, nimic nu ne opreste. Nici macar Dumnezeu – pentru ca El ne-a oferit libertate.
Dar merita sa fim atat de rai si sa punem totul intr-o oala? Atat de drastici incat sa-i consideram pe toti pelerinii drept niste ipocriti si nu simpli credinciosi, poate chiar oameni buni? Sa-i vedem pe toti preotii niste hiene, cand unii chiar dovedesc ca au har? Sa fim atat de inconstienti incat sa punem semnul egal intre sfinte moaste si mortaciuni? N-o sa vin cu argumente religioase, ci pur umane si logice. Noi, noi astia care scriem, la doua-trei zile dupa moarte ne umflam, pocnim, putim. Apoi ne mananca viermii. Cum putem spune, referindu-ne la sfinti, ca sarutam niste cadavre? Nu inseamna chiar nimic faptul ca in sute de ani trupurile unor oameni au ramas intacte, ca miros frumos?
De ce toti cei ce cred sunt nebuni, iar cei care neaga si reneaga au dreptate? De ce e mai usor sa-ti bati joc de credinta altora, in loc sa incerci macar sa-l simti pe Hristos? De ce e mai usor sa-i comentezi pe cei care fac o jertfa si vin de la sute de kilometri departare pentru a se ruga, pentru a cere, pentru a multumi…?
Cat despre ieseni, in acest context, e adevarat ca ei o au pe Sfanta Parascheva mereu. Dar nu trebuie nici ei judecati atat de aspru. Ne place sa ni se spuna “la multi ani” de ziua noastra dar, na, gandim noi – si nu intotdeauna corect – sfintei ii putem spune si mai incolo… In plus, trebuie tinut cont ca, alaturi de Cuvioasa, mai vine ‘in vizita’ si un alt sfant, care nu e ‘iesean’, poate nici macar ‘roman’. Si atunci – vorbind strict pe caz – cati vor avea ocazia sa mearga la Muntele Athos ori in Cipru, ori in alta parte, sa salute un asemenea sfant?
Nu oblig pe nimeni sa creada. Si nu oblig pe nimeni sa vorbeasca frumos. Dar nu pot sta cu mainile in san. Pentru ca, in general, cei ce cred se limiteaza la fireasca rugaciune – “Doamne, iarta-i ca nu stiu ce zic!”. Si asta conteaza mai mult decat niste vorbe aruncate in gol. Dar tot asta face si ca aici, in virtual, balanta sa incline spre cei care cred ca daca fac comentarii care mai de care mai bombastice si sfidatoare, arata cat sunt de atei, de necredinciosi, de nebatuti de Dumnezeu (pentru ca oricum Dumnezeu nu exista, nu?!)…
E dureros. Si trist. Iisus nu a fost rastignit doar o data. El e rastignit in fiecare zi de noi, prin fiecare cuvant, prin fiecare gest. Si nu doar pentru ca-L hulim pe El. Pentru ca nu reusim nici macar sa ne iubim pe noi insine si pe cei ai nostri. Ce sa mai spunem despre straini ori vrajmasi…

Continue Reading

9 noiembrie – Sfantul Nectarie

Acum trei ani, la mare, am cunoscut un baietel de care m-am indragostit pe loc. Frumos, istet, plin de viata – un copil minunat, pe care orice parinte si l-ar dori. Nectarie. Asa il cheama. Mi s-a parut un nume ciudat la inceput, dar mi-a placut mult. Nectarie?!

Desi ar fi trebuit… nu mai auzisem acest nume. Si nu mai auzisem despre Sfantul Nectarie. Asta desi aveam o carte cu minunile Sfantului de un an inainte de a intalni acest copil. Asta desi una dintre bisericile din Alexandru care se cladea in acea perioada avea hramul Sfantului.

Rusinos. In tot acest timp, Sfantul Nectarie a asteptat, rabdator, sa-l cunosc.Si am inceput, incet-incet, sa-l descopar:

Continue Reading