Despre Cruce în vreme de Coronavirus
Avem o cruce de dus. Cu responsabilitate, cu iubire, cu demnitate, cu credință.
Avem o cruce de dus. Cu asumare. În numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh!
Avem de căzut la picioarele Crucii. Și de plâns. De rugat. De cerut iertare. Pentru toate greșelile făcute cu voie și pentru toate cele fără de voie, pentru toate cele cu știință și pentru toate cele fără de știință săvârșite. Pentru cele cu gândul, cu lucrul, cu cuvântul, cu fapta… cu prea puțina responsabilitate, cu prea puțina iubire, cu prea puțina demnitate, cu prea puțina credință…
Dacă vrem sănătate – și conștientizăm că avem nevoie de sănătate trupească, dar și sufletească și de aia… cu capu’ – nu mai e vreme de indiferență! Nu mai e vreme de amânare!
Suntem „toleranți”, vrem drepturi și libertăți, dar încă ne uimește un tânăr care se închină
Îmi povestea cineva care lucrează în străinătate, la o companie nu mare, nu mică… despre un coleg care are un covoraș și care își face rugăciunile zilnic, la ore fixe. Pentru că una dintre ore e în timpul programului de muncă, angajatul a solicitat angajatorului spațiu și timp. Și-a primit. Astfel, biroul de ședințe, care era la vedere, cu pereții de sticlă, a fost tapetat cu hârtie albă și este mereu ocupat de un singur-același om, 15 minute, într-un anume interval orar. În plus, colegul are o învoire vinerea, pentru a merge la rugăciunea colectivă cu cei de-o credință cu el. Super! Adică, fără glumă – mă bucur că există deschidere și respect pentru drepturile (religioase) ale omului. La serviciu și în afara serviciului, căci sunt și unii pe stradă, în parcuri, de exemplu – ei și covorașul lor.
Dar o fi toleranța asta față de minorități egală pentru toți minoritarii? Dar o fi toleranța asta valabilă și în cazul majoritarilor? Mă întreb… fără să caut răspunsul-cel-corect (
politic?).Și acum vin la noi în țară și observ un domn, un mare domn, un formator de opinii… cum este el foarte surprins (a se citi dezgustat, nu mirat și fericit) că există tineri care își fac cruce atunci când trec pe lângă o biserică. Numește acest gest ca fiind „o formă de ploconire”. Și nu se oprește doar aici.
Despre Sfânta Cruce
Mulţi dintre noi purtăm o cruciuliţă la gât ca pe un talisman sau ca pe un simplu accesoriu. Ne mândrim cu dimensiunile crucii, cu materialul preţios din care este alcătuită, cu valoarea ei.
Uităm că o cruce nu e un simplu obiect, ci un semn prin care ne definim şi ne asumăm condiţia de creştin.
Un semn prin care ne mărturisim credinţa. Crucea trebuie purtată cu demnitate şi cu teamă, cu bucurie şi cu smerenie. Diavolii se tem de Cruce, în măsura în care noi credem în Ea.
Crucea – în imaginaţia copiilor
Parte din Sfânta Treime
Unim trei degete, ne facem Sfânta Cruce și rostim: În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Așa ar trebui să ne începem, să ne continuăm și să ne sfârșim ziua. Cu Sfânta Treime!Suntem botezați, participăm la slujbe, suntem cununați și înmormântați în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.
Întreaga noastră ființă este închinată Sfintei Treimi. Tot ceeea ce facem, săvârșim în numele Sfintei Treimi. Cum spunea părintele Stăniloae, viața noastră este plină de Treime.
Și, atunci, cum putem să avem dubii referitor la Sfânta Treime? La existența ei?
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
