De ce postesc, mă rog, fac milostenie – și, cu toate acestea, nu am bucurie?
Viața creștină nu se reduce la o înșiruire de legi, rânduieli, interdicții sau îngăduințe. Ea este mai mult decât atât: este viaţă şi comuniune de iubire. „Postul, privegherea, citirea Scripturii, lipsa de îmbrăcăminte și alte lucruri necesare nu constituie desăvârșirea”, ne spune Sfântul Ioan Casian. Ele „sunt mijloace ale desăvârșirii fiindcă scopul ultim al practicii acestora nu constă în ele însele, ci prin ele se ajunge la scop”.
„Adevăratul scop al vieții creștine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu”, mărturisește Sfântul Serafim de Sarov. Vedem aici răspunsul la întrebările foarte des întâlnite: De ce nu am bucurie? De ce nu mă simt împlinit? De ce cad în deznădejde deși postesc, mă rog, fac milostenie?
Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan – cuvânt în prag de sărbătoare
„În perioada dintre sărbătorile Nașterii și Botezului Domnului suntem chemați la o mai mare deschidere spre ceilalți, spre o înțelegere mai adevărată a ceea ce suntem noi în raport cu ei. Pornind de la „zidul despărțitor” dintre om și Dumnezeu, înlăturat prin Nașterea lui Hristos, este bine să conștientizăm tragedia zidurilor despărțitoare dintre frații de aceeași mamă, dintre soți, dintre părinți și copii, dintre bogați și săraci, dintre politicieni și popor, uneori chiar dintre preoți și credincioși, sau dintre arhierei și preoți. A fi împreună, a ierta, a fugi de răzbunare, a nu te lăsa cuprins de ispita superiorității în raport cu ceilalți, a avea forța renunțării la părerea proprie în favoarea viziunii mai bune a celuilalt, înseamnă a te lăsa cuprins și convins de taina Betleemului, de cântarea îngerilor, de bucuria magilor și a păstorilor” – Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei