Să ne iertăm unii pe alții, ca să primim iertare
Nu se cuvine să intrăm în post fără să ne iertăm unii pe alții. Neiertarea este un lanț încătușat în jurul sufletului nostru, care nu ne dă posibilitatea să fim oameni liberi, iar libertatea definește în esență viața creștinului adevărat. Încercați să iertați celor care poate v-au greșit, nădăjduind că în perioada ce urmează ne vom curăți prin
De ce postesc, mă rog, fac milostenie – și, cu toate acestea, nu am bucurie?
Viața creștină nu se reduce la o înșiruire de legi, rânduieli, interdicții sau îngăduințe. Ea este mai mult decât atât: este viaţă şi comuniune de iubire. „Postul, privegherea, citirea Scripturii, lipsa de îmbrăcăminte și alte lucruri necesare nu constituie desăvârșirea”, ne spune Sfântul Ioan Casian. Ele „sunt mijloace ale desăvârșirii fiindcă scopul ultim al practicii acestora nu constă în ele însele, ci prin ele se ajunge la scop”.
„Adevăratul scop al vieții creștine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu”, mărturisește Sfântul Serafim de Sarov. Vedem aici răspunsul la întrebările foarte des întâlnite: De ce nu am bucurie? De ce nu mă simt împlinit? De ce cad în deznădejde deși postesc, mă rog, fac milostenie?