În 2005, pe vremea asta, eram în Spania. Învățam, călătoream și petreceam. Într-o noapte, mai toți din gașca Erasmus eram la discotecă. Totul ok – cel puțin în limita a ceea ce înțelegeam eu prin ok. La un moment dat, și-au făcut apariția vreo cinci tineri în cărucior cu rotile și alți prieteni de-ai lor. Eu – mare iubitoare de dans – m-am dat de-o parte. Eram mirată și, într-un fel, rușinată. Mă gândeam că, dacă voi continua să dansez, va fi ca și cum le-aș face lor în ciudă – uite, eu pot să mă mișc!… Apoi, am realizat că acei tineri știau unde au venit. Le priveam bucuria de pe chip și dansul lor din scaun. Erau fenomenali! Mi s-a făcut, din nou, rușine. De mintea mea îngustă. De gândirea mea limitată.

În mai puțin de zece minute, grupul Erasmus și grupul cărucioarelor se unise. Dansam împreună! Cu unul dintre băieți am și vorbit puțin (sau țipat, ca să ne auzim prin muzică). Mi-a povestit ca ieșirile lor sunt o obișnuință. Că se simt bine. Normali. I-am spus că îi admir din suflet. Și am continuat să dansăm.

Putem avea trup sănătos – și suflet în cărucior cu rotile

Pe atunci, nu eram învățată să văd prea multe exemple de acest fel. Apoi, am observat, de la an la an, o schimbare și la noi. Nu e o fericire faptul că există persoane cu dizabilități. Dar ele există! Și au, la fel ca toată lumea, dreptul la plimbare, la relaxare, la distracție, la viață! Mi se rupe inima când văd copilași în cărucior cu rotile sau cu alte probleme de sănătate. Dar mă bucur să văd că părinții încearcă să-i integreze în societate. Mă bucur să observ că lumea nu mai întoarce capul ca după urs când vede un defect. Că nu mai comentează toți și nu se mai minunează. Mai sunt multe de rezolvat și multe de educat. Dar e un început. E de bine.

Cred că ar fi cazul să conștientizăm că, dacă ne-am născut întregi, nu e o regulă să și rămânem așa. Că trebuie să mulțumim pentru tot ce avem și poate că nu merităm. Cred că ar fi cazul să conștientizăm că, dacă suntem întregi fizic, asta nu înseamnă că nu putem avea inima sau mintea infirme…

Astăzi, 3 decembrie, este Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Astăzi e momentul să mai punem o pietricică pentru a ne uni drumurile, pentru a ne respecta, a ne iubi, a ne împrieteni.