Folosul fricii de Dumnezeu explicat de Sfântul Serafim de Sarov. Și de Smiley
De ceva timp, în discuțiile cu Maria am atins subiectul „frica de Dumnezeu”. Un subiect atât de blamat de mulți oameni mari… încât cu adevărat mi se pare și mai necesar ca un copil să-l înțeleagă de la început. Să-l înțeleagă în mod corect.
Într-o lume plină de frici, în care traseul din dormitor până la bucătărie, trecând prin holul neluminat poate însemna o întâlnire cu momo, cu granny sau cu alți monștri ori sălbăticiuni, frica de Dumnezeu e mângâietoare. Într-o lume în care ne e frică de oameni, de uneltirile lor, de râsul lor, de chestiile înfricoșătoare pe care ni le-ar putea face, numai frica de Dumnezeu și iubirea Lui ne pot încuraja să rostim ca-n Psalmi: Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul!
Deci, care-i treaba cu frica de Dumnezeu?