• Bucurii,  Hopa tropa prin oraş

    Duminică vom putea intra în altar!

    Frumoasă ca o mireasă! Așa zice George mereu, despre Biserica Banu. Și, într-adevăr, așa este! Mă bucură nespus noua înfățișare – hainele luminoase, de sărbătoare! Cu toate astea, nu pot prea ușor să-mi șterg din minte lacrimile care m-au năpădit în ultimii ani – atunci când intram în biserica aflată, aproape, în ruină.

  • Bucurii,  Hopa tropa prin oraş

    O sansa rara –

    – intrarea in Sfantul Altar si sarutarea Sfintei Mese

    Duminica s-a resfintit Biserica „Schimbarea la Fata Socola” (biserica Spitalului Socola). Asta inseamna ca Sfantul Altar a fost deschis pentru toata lumea – atat barbati, cat si femei.
    Am mers si noi sa ne inchinam, spre seara. Coada era pana in dreptul clopotnitei. Liniste multa si, in acelasi timp, animatie.
    Ne-a luat mai putin de doua ore sa parcurgem tot drumul, pana am ajuns sa putem saruta Sfanta Masa.

    Multi, foarte multi copii. Ei au fost stapani pe tot ceea ce a insemnat spatiu verde. Dar si cei mai puri, in fata Altarului. (Lasati copiii sa vina la Mine…)

    O adevarata bijuterie. O bijuterie care ar putea sa-l coste pe parintele Iustin Neagu – libertatea. Biserica era pe punctul de a se darama cand au inceput lucrarile de restaurare. Iar lucrarile – consolidare si pictura – au fost facute prin donatii ale credinciosilor.
    Dar, pentru ca biserica este monument istoric (ridicata de Alexandru Lapusneanu, intre anii 1551 – 1562), ea ar fi trebuit sa primeasca finantare si accept de restaurare de la Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National. In schimb, toate acestea intarziau sa apara si urmau sa se petreaca la sfantu’ asteapta, cand nu mai ramaneau decat ruine. Prin urmare, parintele si-a asumat raspunderea consolidarii fara accept de la mai marii culturii. Acum, el e acuzat ca placarea cu piatra si pictura din interior nu respecta forma initiala a proiectului.

    Oare i se spune si „multumesc” pentru ca a reusit, de bine, de rau, sa tina in picioare aceasta pagina de istorie si de credinta?


    Cand am plecat noi, coada era si mai mare. Randul iesise, mult dupa clopotnita, iar parcarea era tixita.

    Cine nu a reusit inca, dar doreste sa intre in Sfantul Altar al Bisericii Socola o mai poate face pana miercuri.