Nu ne lăsa, Măicuță, să pierim pe cale…
În 2018 am plecat cu Maria din Iași pe 12 august seara și până pe 13 dimineață ne bucuram deja de vreo 600 de kilometri realizați cu bine. Pe 14 august am luat-o din nou din loc și-am mai făcut spre 200 de kilometri, până la Polovragi.
Acolo aveam să ne reîntâlnim neamurile din partea tatălui meu, iar a doua zi urma să participăm la slujba de la Mănăstirea Polovragi, al cărei hram era tocmai atunci, pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului.
În 2018 a fost primul post în care mă spovedisem, dar nu m-am și împărtășit în Iași – ci am plecat cu binecuvântarea de a lua Sfintele Taine pe meleaguri oltenești. Am plecat cu Dumnezeu înainte și cu Maica Domnului în inimă, iar după ce Maria a adormit eu m-am ținut trează și atentă la condus în diverse moduri. Cel mai drag mi-a fost să îngân patru versuri, refrenul dintr-o întreagă cântare pe care nici azi nu o știu pe de rost.
Maica Domnului și-un ajutor. Necerut. Nemeritat. Primit.
Vineri dimineață m-am trezit cu niște senzații ciudate prin corp. Nu le-aș spune musai dureri – deși mă simțeam de parcă aveam mațele înnodate. Maica Domnului… eram în așa condiție, încât cu greu am reușit să mă aplec ca să-mi leg șireturile.
Cum nu am probleme de felul meu și cum mi-e și gradul de suportabilitate mai ridicat, n-am făcut mare caz. Urma, probabil, să-mi treacă. Așa mi-am zis. Numai că statul în scaun de la birou și timpul n-au alinat, ci au accentuat.
Așa, îndoită, m-am dus după-amiază la Denia Acatistului Bunei Vestiri, slujbă specială care se face în vinerea din săptămâna a cincea a Postului Paștilor. M-am dus pentru că îmi doream să particip și pentru că evitam să bag în seamă aparentul necaz. Repet, nu era cine știe ce durere, dar recunosc că începuse să mă sâcâie. Apoi, îmi ziceam eu, oricum urma să stau în picioare – precum pe vremuri cei ce au dat naștere acestei sărbători, într-un moment în care au mulțumit Maicii Domnului pentru minunea ce i-a salvat de la pieire. Era ok, deci, în picioare – căci în genunchi dacă aș fi stat puneam iar presiune pe mațe, coaste și burtă, per total.
Ca să mă îmbărbătez și mai și, în nebunia mea, când am ajuns la biserică, mi-am zis
A ales să fie Mama Lui. Și a noastră!
Am tot stat și m-am gândit la EA…
A ținut Cerul în pântecele său. E Maica Domnului! Și, totuși, asta n-o împiedică să fie și să rămână Mama noastră! A tuturor! A unor ticăloși, a unor păcătoși, a unor veșnic trădători!
Ziua Mamei noastre
Noul an bisericesc debutează cu sărbătorirea unui eveniment deosebit – naşterea Maicii Domnului. Ziua de astăzi marchează începutul mântuirii noastre.
Maica Domnului este mama lui Hristos şi mamă a întregului neam creştinesc. Mamă a mea, Mamă a maicii mele, Mamă a copilului meu!
Intrarea Maicii Domnului în Biserică
Ioachim şi Ana erau bătrâni şi fără de prunci – o familie de ocară în faţa oamenilor, o familie care nu primise, aparent, binecuvântarea lui Dumnezeu. Însă, drepţii Ioachim şi Ana nu au deznădăjduit, ci s-au rugat mereu, cu credinţă, pentru a avea un urmaş. Ei au făcut şi o promisiune, aceea de a-şi închina copilul lui Dumnezeu, la Templu (ceea ce numim azi Biserică).
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
