Totul și nimic…
Un cuvânt nu spune nimic… și, în același timp ascunde totul…
O privire nu spune nimic… și, în același timp spune totul…Mărul discordiei
– Dă-i, măi, un măr, că ţi-l plătesc eu!
Atât am auzit şi, apoi, am creat contextul. O bătrânică îşi cerea scuze pentru deranj şi pleca, o alta o alunga, iar a treia intervenise în discuţie. M-am uitat la ele. Aproximativ de-o vârstă – dar atât de diferite!
Sunt tristă
Am votat. Îmi asum gestul, îmi asum locul pe care am pus ștampila. Cu toate acestea, sunt tristă. Am obosit ca, în lipsa binelui, să aleg răul cel mai mic. Să mă mulțumesc cu puțin. Să trăiesc într-o țară de care mă simt mândră, dar să mă rușinez continuu de oamenii care mă conduc. De oamenii care ar trebui să fie supușii poporului, dar care se simt stăpânii lumii – atunci când au ciolanul în terenul lor.
Am avut șansa de a pleca. De a lăsa în urmă totul. Și, n-am făcut-o. Nu regret. Pentru că, oricâte ai lăsa în urmă – totul e imposibil. Aici este viața mea, aici sunt bucuriile mele – aici sunt necazurile cele mai mari. Ce-a fost înainte, nu prea știu. Dar știu că, în 1990 am intrat în clasa întâi. Eram prima generație liberă – pentru noi se clădeau planuri mărețe!
Felii de viaţă…
– Costă 3 lei. Lăsăm aşa… sau renunţăm la o felie?
Am văzut ochii mari ai bătrânului, i-am simţit respiraţia oprită, pentru câteva secunde şi m-a terminat nehotărârea lui…
– Nu… e prea mult! De fapt… lăsaţi aşa…
M-am uitat să văd ce anume a cumpărat.
Globurile cu suflet au ajuns la copii!
Peste 90 la sută din campania Globuri cu suflet s-a încheiat. S-au adunat nopţile nedormite, îngrijorările, stresul… şi s-au topit, toate, în zâmbetele copiilor. Pentru că nimic nu-ţi poate oferi mai multă împlinire decât chipul curios şi fericit al unui copil! Ieri, pe 8 decembrie, am ajuns la Ciorteşti şi la Andrieşeni. La şcoli şi grădiniţe, într-o familie şi la un centru de zi.
Viitor calculat in paine – vai de painea noastra!
Cand eram eu mica, visam ca voi creste si-i voi rasplati pe ai mei pentru tot efortul, pentru toata dragostea lor, pentru toate momentele in care s-au lasat pe ei – ca sa nu simtim noi greul. O sa cumpar si eu o paine-n casa!, ziceam cu mandrie si cu o inocenta nerabdare.
Viitor made in Romania
Se desfiinteaza spitale. In locul lor, iau nastere case de batrani.
In cativa ani, acestea vor fi nelocuite.
Motivul?