• România,  Şcoala părinţilor,  Vorbe de duh

    Traseul unei ciudate bisericoase

    Am avut o copilărie alături de părinți care au știut să-mi fie PĂRINȚI și, deopotrivă, PRIETENI. Am avut mereu icoane în casă, am știut să-mi fac o cruce și să mai trec pe la biserică, să aprind o lumânare. Am învățat să-mi pomenesc bunicii și alte rude dragi. Cam atât. O fi mult, o fi puțin?

    De botezat, am fost botezată acasă. De un părinte mai… amețit. De aceea, de multe ori, singura explicație pentru firea și nebunelile mele se reduce la motivul: las-o, că-i smuncită din botez!

    Copilăria mea, alături de părinți crescuți în perioada comunistă, tineri forțați, în repetate rânduri, să ocolească biserica, înseamnă, probabil idealul pentru alții – din ziua de astăzi.