Unde-s PĂRINŢII?
Prietena mea dragă, Andreea, a trecut de la Praga prin România şi a ajuns la Bruxelles. Studiază de mama focului şi, în timpul liber, mai împarte cu noi din experienţele ei. Ieri, a ieşit să se relaxeze puţin, în părculeţul din apropierea casei. Auzise că se organizează o vânătoare de ouă şi era curioasă – voia să-i vadă pe micuţi în acţiune.
S-a întors dezamăgită. Nu de competiţie, în sine, ci de un alt aspect care, se pare, distruge lumea de la un capăt la altul.
Despre creşterea copiilor
Citesc şi recitesc fragmentul acesta de zeci de ori. Şi-mi place! Şi cred în tot ceea ce-i spus aici. Şi… totuşi, mă întreb… oare voi fi capabilă să pun în practică…? Nu doar azi… nu doar mâine… ci întotdeauna!? Îmi doresc. Şi-am să mă străduiesc. Şi-am să mă rog să pot.
„Pune deci numaidecât copilului lege ca să nu ocărască pe nimeni, să nu hulească pe nimeni, să nu se jure, să nu înjure, să nu se bată. Când îl vezi că-ţi calcă legea, pedepseşte-l, uneori printr-o căutătură aspră şi severă, alteori prin cuvinte usturătoare, iar alteori, prin cuvinte de mustrare; deşteaptă-i uneori ambiţia prin cuvinte măgulitoare de a fi mai bun decât alţii, alteori făgăduieşte-i răsplată pentru o purtare bună.
Nu-l bate mereu şi fără socoteală, ca să nu-l obişnuieşti să fie crescut prin bătaie.
Zi de părinte
Mă zăresc, pentru o secundă, în oglindă. Deşi e 12.30, sunt în pijamale. Experimentez nişte paşi noi de dans, pe muzică de copii. Sar şi par fericită! Femeie nebună…, îmi fulgeră prin minte. Numai un om fără ocupaţie dansează acum şi se maimuţăreşte. Alung repede orice gând rău şi continui distracţia.
Am construit un dinozaur
Ce să zic… în dimineaţa asta, am fost foarte ocupată! Să construiesc un Styracozaur şi să mă feresc de Maria, să nu-mi distrugă opera! Glumesc (un pic) :). În realitate, a fost muncă la comun.
Neglijarea copilului – păcatul suprem
Când te referi la violenţă te gândeşti, în primul rând, la bătăi şi, cel puţin, la înjurături. Vorbind despre violenţă la adresa copilului, te aştepţi să vezi un puşti cu vânătăi şi cu ceva rupt… Şi, totuşi, se pare că neglijarea este cea mai frecventă formă de violenţă la adresa copilui. Nu lasă urme de curea… însă distruge suflet, copilărie, viaţă…
Din 11.232 de cazuri de abuz – raportate în 2010 – în 7.642 a fost vorba de neglijare! Copii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani au făcut parte dintr-o familie – dar n-au ştiut ce înseamnă mamă sau tată! Asta pentru că oamenii din viaţa lor – femei şi bărbaţi – nu prea au habar că-s părinţi, nici nu ştiu cu ce se mănâncă treaba asta…
11 rânduri de suflet
Am avut şi am, în continuare, norocul de nişte părinţi pe care oricine şi i-ar dori. Nu sunt vedete, nu au bani mulţi, nu mi-au făcut toate mofturile. În schimb, mi-au oferit dragoste, prietenie, educaţie, libertate, sprijin, încredere. Ei mi-au fost temelie la ceea ce a însemnat descoperirea vieţii. M-au învăţat să iubesc oamenii, să le admir calităţile, să nu fiu atât de drastică în a le acuza defectele.
Prin propriul exemplu, m-au încurajat să stau în preajma persoanelor de la care am ce învăţa. Să le admir, dar să nu încerc să fiu o copie hidoasă a lor. Părinţii mei nu m-au grăbit şi nu m-au frânat inutil. M-au ajutat şi m-au lăsat să fiu eu – cu bune şi rele.
Nu i-am urmat în meseriile pe care le-au avut, nici în multe dintre ideile lor. Cu toate astea, îmi sunt modele! Zâmbetul, dragul de oameni, respectul pentru frumos, ataşamentul uriaş faţă de propriii copii – le-am moştenit de la ei!
Pretul unei ore fara de pret
Am primit un mail din ala, ca multe altele, ce se trimit la toata lumea. E atat de real si de dramatic, incat indraznesc sa-i fac copy-paste.
Si mai dramatic este faptul ca noi suntem foooarte departe de castigul a 50 de dolari pe ora si totusi, de multe ori, de voie, de nevoie, munca (sau joaca de-a munca, ori facutul ca muncim) ne acapareaza viata, in defavoarea copiilor si a celor dragi.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
