Cum va fi copilul meu – adultul de mâine?
Copilul meu va fi un adult fericit, bun la suflet și demn. Cel puțin, asta îmi doresc pentru el și pentru asta încerc mereu ca eu să pot fi educator și exemplu. Să-i fiu mamă și prieten bun, punct de sprijin și de echilibru. Să am mereu brațele pregătite pentru o îmbrățișare, să am mereu brațele „descuiate” pentru a-i oferi spațiu și libertate.
Iubirea e necondiționată, dovedită prin fapte și rostită oricât de des – dar nu neglijăm nici explicațiile, regulile și responsabilitățile.
Pare ușor dar, Doamne, ne împiedicăm și ne împotmolim când ne e lumea mai dragă! Și-nvățăm să ne acceptăm nereușitele, să ne cerem iertare, să ne ridicăm și să mergem mai departe.
Fetele s-au întors acasă
Două fete, 11 zile, 1.325 de kilometri și-o infinitate de momente numai bune de transformat în amintiri frumoase. O călătorie fără incidente, slavă Domnului, cu drum lin, cu vreme bună, cu prieteni faini și cu vizite de suflet.
Două fete – mamă și fiică – au pornit într-o aventură de viață și de vacanță, pline de emoții, de planuri și de zâmbet.
Șase ani și-o minune
Acum șase ani, pe vremea aceasta, priveam cei mai faini ochi verzi pe care-i văzusem vreodată în viața mea! Aveam deja o zi de când îmi țineam prunca în brațe și mă bucuram de prețiosul dar primit de la Doamne-Doamne.
Nu mă satur să-mi amintesc zilele de 29 și 30 iunie 2010, nici tot ceea ce-a urmat de atunci încolo, până astăzi, în viața noastră. Maria-Paula nu se lasă nici ea mai prejos. Se așază cu capul pe umărul meu și mă roagă: Mami, mai spune-mi o poveste adevărată despre mine! 🙂 Și eu numai atâta aștept.
Să-i spun cât de mult o iubesc,
Am absentat din lumea virtuală – și nu m-am săturat încă :)
Nu știu dacă și-a dat cineva seama c-am lipsit ori dacă i-a fost dor cuiva :)). Nu știu nici dacă-i pasă cuiva ce mai fac (bine, merci, apropos!). Dar știu că vreau să povestesc din experiența asta și din învățămintele pe care le-am tras.
Am cam foarte absentat din lumea virtuală. Nu în totalitate, deoarece serviciul presupune calculator și rețele de socializare. Dar pe conturile personale n-am activat, iar cu răspunsul la telefoane și la sms-uri nu m-am omorât. Așa că profit să spun acum Hristos a Înviat! și, cu bucurie să răspund la bucuria voastră: Adevărat a Înviat!
Revenind. Uneori e nevoie de o pauză. Poate că de multe ori ne-o promitem – mâine! – și tot de multe și de multe ori o amânăm.
Stimulăm sau inhibăm atenția copiilor noștri?
Ieri a început, la Iași, o nouă serie a conferințelor Ai copil. Învață să fii părinte! Primul specialist pe care am avut ocazia să-l cunosc, în acest context, a fost profesorul Florian Colceag – matematician, doctor în economie, autor al unor teorii despre complexitate, specialist în modelare matematică, preşedinte al Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education, psihopedagog cu o experienţă vastă în antrenarea copiilor supradotaţi.
Cum stimulăm sau inhibăm atenția copiilor noștri? Aceasta a fost întrebarea de bază a serii – care a născut o lungă discuție, dar și alte nesfârșite întrebări. Doamne, de-am avea înțelepciunea să le mai conștientizăm, din când în când!…
Nu pupa copchilu’ pe gură!
Uite, de asta nu am cum să-i uit eu pe cei la Desperado! Pentru că mereu îi pomenesc și mereu îmi vine să urlu Nu pupa copchilu’ pe gură! – chiar dacă în context e o mamă iubitoare sau un tată simpatic – și nu un bețivan ratat.
Pe stradă, în parc, pe Facebook, printre oameni care nu mă miră deloc și printre oameni care mă surprind în cel mai neplăcut mod, observ că pupatul pe gură între copil și părinte – de orice gen ar fi părintele și de orice gen ar fi copilul – e un obicei mai mult decât normal.Stima de sine miroase bine!
Dincolo de iubirea pe care o oferim copiilor, a-i crește e o știință! Acesta a fost motto-ul serii în cadrul atelierului Ai copil. Învață să fii părinte! Urania Cremene, expert în Parenting, ne-a fascinat și ne-a uimit, deopotrivă. Ne-a învățat și ne-a întărit încrederea în noi și în ceea ce putem face pentru copiii noștri, spre a-i pregăti pentru viață. Am descoperit că sunt o mulțime de aparent nimicuri pe care le fac deja bine sau, din contra, pe care ar cam trebui să încerc să le schimb – dacă vreau ca Maria să fie, de la zi la zi, mai fericită, mai completă, mai pregătită pentru a deveni un adult în lumea cea mare.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
