Trei daruri pe care le-am primit astăzi. Și-un cer
La predica de astăzi ni s-a vorbit despre cât de importante sunt dragostea și ascultarea de părinți! Deși om în toată firea și împărat mare, Sfântul Constantin a avut în mama sa, Elena, un bun consilier. Un sfătuitor! Un om pe care l-a respectat, pe care l-a iubit, de înțelepciunea căruia a ținut cont! Sfânta Elena este cea care i-a povestit despre creștini, cea care a pornit pe urmele Crucii Mântuitorului, cea datorită căreia creștinii au putut să iasă din catacombe și să se bucure de libertatea mărturisirii credinței, cea care a contribuit activ la zidirea de biserici! La finalul vieții, Împăratul Constantin a devenit el însuși creștin alături de mama lui – întocmai cu Apostolii!
Oare mamele de azi mai pot naște sfinți?…
În dialog cu George Ogăraru: „Normalitatea în zilele noastre – ceva destul de rar promovat”
Anul trecut, în luna martie, am stat de vorbă cu Andreea – soția lui George Ogăraru. Apoi, la cumpăna dintre ani, am avut onoarea de a-l cunoaște și intervieva pe Mihai Neșu, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui George Ogăraru.
Și i-am zis atunci lui George, la Oradea: Să știi că numai tu lipsești din schema asta minunată. Mi-aș dori tare mult să accepți invitația de a purta un dialog sub reflectoarele Doxologia Media. De fapt, mint. Asta am gândit să-i spun. Și am primit acceptul încă de la primele cuvinte! Fapt care… paf!, m-a lăsat complet fără cuvinte.
Eu știu că oamenii mari și importanți sunt și deștepți, și prietenoși, și comunicativi. Așa că, teoretic, nu aveau de ce să mă uimească
acceptul și disponibilitatea la dialog ale lui George Ogăraru!
Și, totuși, spontaneitatea, simplitatea, naturalețea, normalitatea – au fost peste toate așteptările!
Nu la mult timp după vorbe au urmat, concret, faptele. Venit la Iași în interes personal, George Ogăraru și-a făcut loc în agendă și pentru echipa Doxologia!
Maria-Paula și Anda-Elena: două păpuși din… Odăița fermecată!
Am văzut pe Facebook niște păpuși extraordinare! Personalizate după chipul și asemănarea domnițelor. În alte dăți stau, gândesc, cântăresc – dar acum am știut din prima: vreau și eu așa păpuși!
Nu una, ci două! Nu de oferit în prag de sărbători, ci oferite în zi… fără motiv! Cu toate motivele din lume!
Prin urmare, am luat legătura cu Daniela Fodor, creatoarea minunățiilor promovate în paginile Odăița fermecată și Cecillecreations. I-am spus că îmi doresc o păpușă Maria-Paula și încă una… Anda-Elena! 🙂 Păpuși pe care Daniela le pictează manual, conform trăsăturilor din fotografiile pe care le primește. De asemenea, tot ea îmbracă păpușile în rochițe care seamănă cu cele din garderoba noastră.
Oooo, ce emoții am avut atunci când am primit o poză în care era Maria-Paula gata făcută! 🙂 Ce m-am bucurat de ea! Apoi, când mi-a arătat-o Daniela pe Anda-Elena am zâmbit – și-am certat-o că a greșit un pic, că-s mult mai faină decât în realitate! 😀
În scurt timp, aveam deja pachetul ajuns acasă. Și-un plan! Într-o sâmbătă am creat Ziua Mamă-Fiică sau Ziua Fiică-Mamă sau Ziua Fetelor sau Ziua Noastră – și încă vreo mie de alte denumiri!
Băiețașii și golănașii nu se nasc peste noapte
Era trecut de zece. Mă întorceam de la alergat. Plouase, iar parcul era gol și întunecat. În mersul meu, am depășit un grup de băiețași de 9-12 ani. Fumau și erau gălăgioși.
M-am așezat pe o bancă, aproape de bloc. Peste câteva minute, m-au ajuns puștanii. Unul s-a oprit în fața mea și mi-a ținut o lecție de cocoșel ieșit la agățat, care are nevoie de atenție. L-am privit fără vreo reacție. Nu eram nici înfricoșată, nici scârbită vreun pic de tânăra generație. Iar el era uimit. A dat să plece, s-a întors, m-a mai analizat o dată.
– Știi că am și eu un copil de seama ta?
Urare de La mulți ani pentru o fetiță minunată
Am gândit și-am tot gândit… o urare de La mulți ani pentru o fetiță care a împlinit 9 ani. Maria-Paula, minunata mea, are de astăzi 9 ani! Habar n-am când a trecut vremea… dar eu privesc spre domnișoară și dau slavă lui Dumnezeu pentru împrumutul acesta pe care mi l-a făcut – darul cel mai de preț al vieții mele!
Las aici urarea în versuri de pe felicitare.
Rănită fiind, mi-am dat seama…
Astăzi, un om care n-a fost de acord cu o decizie de-a mea a vrut să arate asta printr-o jignire. Un om mare… și eu un păduche. Și-așa-s jignită de soartă. Așa că omul cel mare ar fi putut să mă învețe, nu să-și verse amarul. Dar a făcut și el ce-a putut, mi-am zis…
Și-am stat apoi să analizez ce anume m-a deranjat. M-a deranjat că nu avea dreptate. Și continui să cred că nu a avut în totalitate dreptate. Dar am cedat repede, c-am auzit eu că pacea e de patru ori mai mare decât dreptatea. Și m-a mai deranjat tonul. Tonul pe care l-a folosit în aducerea unor acuze gratuite, pe lângă subiectul de bază. Mda. Acolo m-am simțit cu adevărat deranjată.
Până la urmă, cum m-a deranjat? Ce anume mi-a „afectat”? Sufletul… aș spune, în primă fază. Dar apoi realizez: orgoliul.
Răbdare sau provocare? Dimineți în familie
Săptămâna asta aproape c-am întârziat la școală. Din diverse motive, cam tot ceea ce se făcea… independent… era tras de timp la maximum. Iar eu mă auzeam: E și 12. Hai!, Te rog să ieși azi din baie! E și 29!, Nu te mai uita pe pereți, mănâncă! E 42… Și tot așa. La fără 5 ieșeam și noi din casă, într-o relaxare în pas alert. Măi, eu m-am săturat de trăncăneala mea! Tu nu? Pe bune!… Bla, bla, bla…
O zi. A doua zi. Oooo, nu vreau să fie un trend al săptămânii!, mi-am zis. Așa că azi dimineață, când am observat-o că e la chiuvetă, am deschis ușa mare la baie și m-am sprijinit de perete. S-a uitat la mine și, înainte de a spune ceva, am anunțat-o: Azi sunt observator. Prefă-te că nici nu-s în zonă! Muhaha…
Și începe copila mea, super tacticoasă, spălatul pe mâini. Și săpunește, și săpunește, cu un calm nemaipomenit.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase