Iubirea necondiționată nu e cocoloșeală fără limite
Iubirea necondiționată e bună. Și diferită de alte presupuse iubiri. Supra-cocoloșeala dăunează grav copiilor noștri! Tocmai lor, celor pe care ne propunem să-i ferim și de propria umbră! Nu mai bine îi asigurăm că le vom fi întotdeauna alături, la bine și la rău? Nu mai bine îi lăsăm să cunoască ambele fețe ale unei monede? Să știe ce înseamnă da, să știe ce înseamnă nu? Să știe cum să reacționeze în fața unui comportament neprietenos – să facă diferențe între o stare proastă de moment a cuiva și între o stare generală proastă? Între o greșeală și un abuz? Între o chestiune în care și copilul trebuie să-și vadă erorile și una în care el e complet nevinovat?
Datoria noastră, de părinți, este să iubim necondiționat. Dar să iubim! Nu să facem totul în locul copiilor.
Răbdare sau provocare? Dimineți în familie
Săptămâna asta aproape c-am întârziat la școală. Din diverse motive, cam tot ceea ce se făcea… independent… era tras de timp la maximum. O provocare! Iar eu mă auzeam: E și 12. Hai!, Te rog să ieși azi din baie! E și 29!, Nu te mai uita pe pereți, mănâncă! E 42… Și tot așa. La fără 5 ieșeam și noi din casă, într-o relaxare în pas alert. Măi, eu m-am săturat de trăncăneala mea! Tu nu? Pe bune!… Bla, bla, bla…
O zi. A doua zi. Oooo, nu vreau să fie un trend al săptămânii!, mi-am zis. Așa că azi dimineață, când am observat-o că e la chiuvetă, am deschis ușa mare la baie și m-am sprijinit de perete. S-a uitat la mine și, înainte de a spune ceva, am anunțat-o: Azi sunt observator. Prefă-te că nici nu-s în zonă! Muhaha… Ce provocare!
Și începe copila mea, super tacticoasă, spălatul pe mâini. Și săpunește, și săpunește, cu un calm nemaipomenit.
Tu îți iubești copilul? Mai gândește-te!
Ne tot amăgim că suntem moderni, că facem cursuri de parenting, că știm cum să motivăm și să iubim necondiționat copiii, că putem rezista unor tentații de a-i lovi, pedepsi, umili, că suntem mai șmecheri decât părinții noștri, mai răbdători și mai culți, că apelăm deschis la ajutor specializat pentru a-i încuraja pe cei mici să scape de frici și depresii. În realitate, la bază am rămas la fel de putrezi – sau poate suntem chiar mai rău decât am bănui. Căci nu-i suficient să știi teorie, nici să iubești copilul punându-l într-o bulă de cristal, care să-l ferească de factorii externi.
Culmea e că factorii externi cei mai apropiați rămânem tot noi, familia, părinții, împreună sau separat, cu toate bunele și relele noastre, cu toate neputințele noastre, cu toți bolovanii pe care-i purtăm după noi, de-a lungul vieții… și pe care-i descărcăm, mai rar sau mai des, pe umerii pruncilor din dotare. Nu ne iubim copiii doar prin a-i aduce pe lume – ci și prin felul în care îi aducem pe lume. Nu ne iubim copiii numai cu jucării, dulciuri și bani… și cu timp oferit printre picături. Nu ne iubim copiii doar la ocazii speciale, când ne fac pe plac și-s, vorba aia… cuminți – că ne lasă pe noi în pace.
În ultima perioadă am început să observ tot mai multe dovezi de neiubire…
Poveste cu Moș Ene și Domnul Somn
Iuliana Șoșu, iscusitul meșter de perne, a lansat prima sa carte: Poveste cu Moș Ene și Domnul Somn. O poveste mi-nu-na-tă și mi-nu-nat ilustrată de către Bianca Ionescu! O poveste ce-și are și varianta în limba engleză, de a cărei traducere s-a ocupat o altă prietenă fantastică, Oana Jalbă.
Cartea ce a văzut acum tiparul a fost prezentată de Iuliana, mai demult, în format audio. Și mi-a plăcut din prima secundă! Atât de frumos o spune autoarea – așa, ca o mamă faină ce este! – încât, atunci când mi-a zis prima dată că vrea s-o lecturez și eu în publicul online… nici n-am băgat-o în seamă! 🙂
Acum a redeschis subiectul: Rămâne stabilit – o citești și tu în #studiouldinmatiz, ok?
I-am aruncat o privire luuungă și apoi o întrebare directă: Auzi, dar tu chiar vorbești serios?! Și a spus că da! E o uimire, o bucurie și o onoare! Și-o mică teamă la mijloc! Căci e responsabilitatea de a lucra mână-n mână cu Iuliana, cu Moș Ene și cu Domnul Somn… ca să aducem vise frumoase copiilor!
În speranța că măcar n-o s-aduc vreun coșmar… am răspuns provocării și am citit Poveste cu Moș Ene și Domnul Somn în felul meu! 🙂 Vă previn! E o poveste frumoasă și foarte simpatică, în egală măsură captivantă și liniștitoare, plină de umor și de culoare. Cu niște personaje pe care n-ai cum să nu le îndrăgești – mai ales atunci când pui capul pe pernă! Hai să vedem ce-a ieșit! 🙂
Somn ușor! 🙂
Ora de poveste: BumRățușcă și Slăninuță
A fost odată ca niciodată… o Anda Elena căreia îi plăceau poveștile! I-au plăcut în copilărie și-o să-i placă până când o să încalece pe-o șa… și-o să-și ia tălpășița din lumea asta. Uite-așa! 🙂 Îi plac poveștile vechi și bune, poveștile noi și pline de mister, poveștile inventate și poveștile născute din viața cea de toate zilele. De aceea, să nu vă mirați prea mult când o s-o vedeți pe Anda Elena oprindu-se din alergătura sa de mare adult, pentru a citi și pentru a se bucura de o carte plină de farmec, de învățăminte, de umor și de… poze frumos colorate! 🙂 Face asta des. Acasă și în librării, pe stradă și la… serviciu!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
