Când presa tace…
Când presa tace, nu-i a bună. Pentru ea – presa cea faină și obiectivă! Când presa tace și unii jurnaliști își rod unghiile pe la colțuri – c-ar vrea să vorbească, dar nu pot, iar nu-i a bună! Deși îmi pare rău pentru aceștia, totuși, când presa tace, eu mă bucur!
Că oricât ar tăcea presa, sunetul unor evenimente e puternic. Și se aude cu ecou. Și vine. Și revine. Și se stinge greu. Și lumea începe să afle. Apoi, lumea începe să-și pună întrebări. Dar presa? Unde e presa?
Presa-i aici!? Presa-i aici! Are grijă de X
Despre gafe și pietre în presa lui 2015
Gafă uriașă! Gafa anului! Halucinant! Nu o să-ți vină să crezi! O jurnalistă a dat rateuri în direct! Întrebarea ei l-a șocat pe intervievat! Câtă lipsă de profesionalism! Dumnezeule, e momentul ideal să părem deștepți și să aruncăm cu pietre!
Ce să spun… O tipă, X, era la televizor. Discuta pe un subiect (aparent) extrem de important, trebuia să țină publicul în priză și ea… și-a dat cu stângul în dreptul când a deschis gura și aproape i-a mărturisit invitatului că habar n-are cu cine vorbește.
Jurnaliştii şi incendiul din mansardă
Eu știu că jurnaliștii sunt răi de felul lor. Că înfloresc maxim, doar-doar știrea o fi mai savuroasă. Colegă de breaslă cu ei… mă enervează peste măsură! Însă, de data asta, m-au provocat opușii câinoșilor. Se vede treaba că sâmbăta lumea se prostește și primește mură-n gură o informație, fără să se chinuie măcar să o treacă prin vreun filtru. Ce dacă e o știre despre un subiect grav? Nenorocirea abătută asupra unor oameni poate fi rezolvată dintr-un telefon – mai ales că, uite ghinionul, morții și răniții lipsesc cu desăvârșire! Și, apoi, să te deplasezi aiurea până într-un orășel mic precum unul numit… Huși – când tu ești ditamai jurnalist de… Vaslui – pe bune că ar fi jignitor! Ce dacă, reprezentând chiar importante agenţii de presă, împânzești prostii cu duiumul în toată ţara?
La Huși, mansarda de la un bloc cu trei scări a ars în întregime. 12 apartamente – din care opt locuite. Atât de în întregime… și atât de locuite (astea opt), încât bieții oameni au fugit din casă, așa cum i-a prins focul. Și-au rămas fără nimic altceva. Cu viețile lor, slavă Domnului, dar fără acte, bijuterii, bani, mobilă, electronice și electrocasnice… fără agoniseala ultimilor ani. Fără măcar o pereche de chiloți în plus față de aceea pe care o dețineau în momentul în care s-a dat alarma.