În tinerețe a fost preot celib. A studiat și a călătorit mult, a sfințit locuri și oameni.

În satele în care a slujit s-a îngrijit mereu de casa parohială, s-o construiască sau s-o repare. Dar el dormea verile pe prispă, iar în perioadele friguroase în cămăruța cea mai mică și mai sărăcăcioasă. Păi, ce mai faceți o casă, părinte, dacă nu vă bucurați de ea?, îl întrebau enoriașii. Răspunsul era pe cât de simplu, pe atât de frumos. După mine, aici va veni un preot cu familie, soție și copii. Ei vor avea nevoie de această casă.

A crezut mereu în preoți și în minunile pe care le pot face aceștia. În puterea lor de a ierta păcatele și de a binecuvânta.