Viața din cimitire
În aceste zile, cimitirele sunt pline de oameni care vin să îngrijească și să înfrumusețeze mormintele celor dragi. Sapă, greblează, pun flori, văruiesc bordurile, vopsesc crucile. Și pun, mereu, lumânări.
Aceasta e o dovadă că religia e încă vie! Pulsează. Înțelegem că cei plecați dintre noi nu sunt morți, ci adormiți. Îi păstrăm în loc sfânt (de aceea, cimitirele se află lângă biserici) și le îngrijim casele. Prin lumânarea aprinsă, arătăm că nădejdea noastră e Hristos – Lumina lumii – și că viitorul nu e moartea,
Un câine la „Veșnica pomenire”
Sâmbăta aceasta, la slujba pentru cei adormiți, se cânta Veșnica pomenire. Lumea se ruga, clopotele băteau, iar câinele bisericii s-a ridicat din somnul său și a început să urle, parcă, la lună. De trei ori s-a cântat și au bătut clopotele, de trei ori câinele a schelălăit într-un fel… sfâșietor.
I-am povestit Mariei secvența. M-a ascultat, s-a minunat, apoi
Darul prietenilor plecați la cele veșnice
De cele mai multe ori necazurile – și nu bucuriile – ne apropie de Dumnezeu. În vremea înșelătoarelor fericiri bem și ne veselim, râdem, glumim, avem aroganța de a crede că toate ni se cuvin. Și atunci se mai întâmplă ca un om drag să se sacrifice pentru sufletul nostru. Sacrificiul lui – la moarte mă refer – se poate duce pe apa sâmbetei sau ne poate ajuta pe noi să trăim.
E aproape firesc ca în vremurile vesele să nu ne pese de nimic. Să nu credem în nimic, pur și simplu. Trăim vremea și vremurile și ne simțim atât de mari, încât putem da cu Dumnezeu de pământ. Oricum, nu credem în El. Oricum, nu avem nevoie de El. Oricum, nu se mai întâmplă nimic după viața asta. Căci, viața e făcută s-o petrecem până la adânci bătrâneți și să ne pierdem, apoi, în neant…
Încrederea asta nebună în propriile forțe se zdrobește atunci când aproapele nostru – frate, prieten, bună cunoștință ne spune pa. În orice vreme dar, mai ales, atunci când pa-ul ăsta vine mult înainte de vreme.
Sergiu Nicolaescu – în două acte
M-am abţinut să spun ceva, ca să nu fiu acuzată că-mi fac trafic pe spinarea morţii unui om. Apoi, am citit n-şpe mii de articole, multe dintre ele acuzând pe celelalte, că au scris doar pentru a fi găsiţi de google după numele Sergiu Nicolaescu. Na, că am pronunţat şi eu, virtual, acest nume! Pentru că… m-am enervat. Pentru că simt nevoia să mă bag în seamă! Pentru că moartea lui Nicolaescu a declanşat două lupte – una mai ceva decât cealaltă!
* Şi, încep aşa:
Rugăciune pentru cei adormiți
Înainte de o rugăciune pentru cei adormiți, citeşte şi:
* Pomenirea morţilor – importanţă
Am început cu ceea ce reprezintă, de obicei, finalul unei postări. Oare… pentru că e posibil ca pe unii să-i pierd până la sfârşit? 🙂 Da, de asta… Dar şi pentru că link-urile duc spre teorie, explicaţii, exemple. De care este nevoie (într-o mai mică sau mai mare măsură) pentru a trece la practică.
Nu cred că există om pe pământul acesta care să nu aibă măcar un suflet drag plecat departe… Bunici, părinţi, fraţi, copii, prieteni… Pentru ei şi pentru oricine mai doreşti tu… merită să te opreşti o clipă din ale tale şi să te rogi!
Pomenirea morților – importanță
Pomenirea morților este și a fost întotdeauna de maximă importanță în viața creștinilor. Voiești să cinstești pe răposatul tău? Cinstește-l prin milostenie și prin fapte de milostenie, căci numai milostenia scapă sufletele din chinurile veșnice. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
În sâmbăta morților, dar nu numai, se fac pomeniri pentru cei adormiți. Poate că a sosit vremea să înțelegem importanța faptelor noastre pentru cei ce nu mai sunt lângă noi. Pomenirea morților se face pentru a bucura sufletele celor din Rai, pentru a alina sufletele celor din iad, pentru a pregăti sufletele pentru Judecata Universală, inclusiv pentru sufletele noastre, ale celor vii.
Nu se dă de pomană pentru că așa e la modă și trebuie să ne vadă vecinii cât suntem de credincioși. Totul e mai profund. Și real. Sunt nenumărate cazurile în care a existat, să-i zicem, un feedback care să ne întărească în credință și să ne arate că pomenirea morților și faptele de milostenie nu sunt în zadar. Doar două exemple:
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase