• Haz de necaz,  Maria-Paula

    Maria, Garfield și președintele

    13 noiembrie 2014 /

    Pentru a doua seară la rând, Maria a renunțat la Garfield – pentru ca noi să ne uităm la dezbaterile dintre vestiții și prea puțin iubiții candidați la președinție.

    – Eu știu cu cine votez!, a sărit, la un moment dat.

  • Hopa tropa prin oraş,  Pentru minte

    Pe valuri cu Titanic Vals

    17 iunie 2014 /

    Familie. Bărbat. Nevastă. Copii. Soacră. Frumusețe. Prostie. Handicap. Bani. Moarte. Fericire. Bani. Politică. Parvenire. Bani. Dragoste. Interes. Bani. Modestie. Înșelătorie. Omenie. Titanic Vals.
    O poveste inspirată din realitatea anului 1931 – înfricoșător de bine adaptată la 2014.

  • Hopa tropa prin oraş,  Vorbe de duh

    Iaşul iubeşte politica second hand

    30 septembrie 2013 /

    Am mult – dar, foarte mult timp de când îmi tot propun să pun poza asta pe blog. Imaginea, în sine, mi-a stârnit mereu râsul. Atât de sadică, dar atât de reală! Pentru că aşa se întâmplă, în general, cu siguranţa şi cu onestitatea pe care ţi-o transmit politicienii. Este de mâna a doua! Indiferent de culoare şi de alte detalii. Cu atât mai mult, alăturarea asta de culori, într-un context atât de nepotrivit… mi s-a părut veşnic aducătoare de zâmbet şi ironii.

    Incredere second hand

  • România,  Vorbe de duh

    Interesul unei fapte bune

    14 octombrie 2012 /

    Sunt puţin dezamăgită. Deloc surprinsă! Pentru că, recunosc… în veşnica mea cârcoteală, m-am întrebat care este scopul unei fapte bune – atât de generoase şi, inevitabil, atât de mediatizate.
    Am aflat. Viorel Blăjuţ, cel care a făcut gestul deosebit – de a înmormânta 52 de trupuri abandonate la Institutul de Medicină Legală – a intrat în politică. El s-a înscris în PPDD şi, probabil, va candida la deputaţi, în colegiul Nicolina.

  • România,  Vorbe de duh

    Sunt tristă

    29 iulie 2012 /

    Am votat. Îmi asum gestul, îmi asum locul pe care am pus ștampila. Cu toate acestea, sunt tristă. Am obosit ca, în lipsa binelui, să aleg răul cel mai mic. Să mă mulțumesc cu puțin. Să trăiesc într-o țară de care mă simt mândră, dar să mă rușinez continuu de oamenii care mă conduc. De oamenii care ar trebui să fie supușii poporului, dar care se simt stăpânii lumii – atunci când au ciolanul în terenul lor.

    Am avut șansa de a pleca. De a lăsa în urmă totul. Și, n-am făcut-o. Nu regret. Pentru că, oricâte ai lăsa în urmă – totul e imposibil. Aici este viața mea, aici sunt bucuriile mele – aici sunt necazurile cele mai mari. Ce-a fost înainte, nu prea știu. Dar știu că, în 1990 am intrat în clasa întâi. Eram prima generație liberă – pentru noi se clădeau planuri mărețe!

  • D'ale jurnalismului,  România,  Vorbe de duh

    Temeri și temători

    12 martie 2012 /

    Lumea se teme să vorbească. Să-și spună clar părerile și nemulțumirile. Lumea se teme să trăiască.

    În vremurile astea, primesc multe ponturi și multe declarații. Sub anonimat. Nu e prea comod… pentru mine. Însă, nici nu pot să-i scot din comoditatea lor pe cei care ar putea schimba lucrurile… dar, se tem. Grija zilei de mâine, datoriile și obligația de a-ți întreține, decent, familia, te fac, de multe ori, să fii anonim.