Emoție într-un strop de reclamă
În ultimele zile, m-am uitat destul de puțin la televizor. Nici pe blogurile prietenilor n-am mai reușit să ajung. Prin urmare, nu știam că de vreo săptămână a apărut o reclamă ce a stârnit multe emoții și comentarii.
În seara asta, vorbeam cu George și ne hlizeam – timp în care, la televizorul ce mergea în gol, a început publicitate. Am tăcut și am privit, atrași parcă de un magnet. Aproape că n-am mai respirat. La sfârșit, amândoi eram cu ochii în lacrimi și nu știam dacă să plângem în continuare sau să râdem de noi – luați prin surprindere, cu pielea de găină și cu o trecere atât de bruscă de la o stare la alta.
Alege imaginea FELICIA!
Atunci când văd o reclamă, când mă uit pe un afiş, pe o broşură… pe orice înseamnă material publicitar – am dorinţa şi chiar pretenţia ca personajul care prezintă acţiunea să se integreze în decor. Să-mi transmită încredere şi motivaţie, provocare şi satisfacţie. Dacă un om – imagine a unui produs ori a unei firme – pozează plictisit, doar cu gândul la banul pe care-l va câştiga, fără să se implice emoţional, fără să creadă în ceea ce-mi transmite… atunci prefer în locul lui un copac. Sau un gard. Până şi un gard, pus într-un context favorabil, poate fi mai expresiv decât individul potrivit – într-o oarecare măsură, în campanie – dar nepăsător în acţiunile sale.
În această perioadă, se caută imaginea FELICIA. Deşi e departe de casa noastră, pot spune că, la Centrul Comercial FELICIA am abonament. Ajung acolo constant, pentru cumpărături multe, mari sau mărunte dar, mai ales, de calitate. Şi eu, şi George suntem fani! Prin urmare, vrem ca oamenii aleşi, care vor transmite mesajele FELICIA, să fie pe placul nostru.