Cu matizul prin parcare – liber la peripeții
Am lăsat mașina pe undeva, preț de cinci minute. Când m-am întors spre locul de parcare, am văzut portiera șoferului bușită. O, nu! Mă uitam la tabla aia înfundată și înaintam din ce în ce mai lent, amânând momentul întâlnirii. Apoi m-am ghemuit și am stat față în față cu portiera.
XXI. Noapte de neuitat
Timpul curge nemilos de repede și noi petrecem ultimele zile în mediul agreabil și familial din școala de ucenici. Să ai inimă de piatră, ca să nu te înfiori la gândul despărțirii. Fără voie, melancolia năvălește asupra-mi rece, apăsătoare și o stare confuză, deprimantă e gata să mă copleșească. După absolvire, intri în angrenajul social care-ți toacă mărunțel, zi de zi, existența. Stresante vor fi complicatele probleme cu angajarea, cu locuința și mâncarea, chivernisirea banilor puțini, continuarea studiilor… Mă scutur ca prins de friguri și vreau să scap de aceste gânduri.
Caca de barză
Niciodată nu mi-a plăcut explicația dată copiilor – te-a adus barza. De unde au ieșit și pe unde au intrat micuții – ăsta e un subiect de o viitoare postare. Astăzi mă opresc la berze.
Le-am tot văzut, vara asta, cât am umblat dintr-un loc în altul. Și, de fiecare dată, mi-am amintit aceeași și aceeași secvență – într-un ritm obsedant. Nu știu dacă o să mă vindec vreodată 🙂
Pentru mine, o barză este – și probabil va rămâne pentru eternitate – asociată cu un caca uriaș și foarte puturos. Pentru că, da!, ăsta e cadoul pe care l-am primit eu de la o astfel de pasăre.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase