• Ale tinereţii valuri,  Publicitare,  Şcoala părinţilor

    Jucăriile magnetice – constructori de vise și de copilărie

    Îmi amintesc de magneții mici și negricioși, fără o formă neapărat definită și mă apucă nostalgia! Pe vremea mea… jucăriile magnetice erau bucățelele acelea minunate aveau puterea de a mă ține zeci de minute în mrejele lor! Le analizam cum se atrag și cum se resping, cum se urmăresc cu patimă când o foaie stă între ele, cum se lipesc de clanța ușii, cum au puterea de a strânge de pe un birou toate boldurile și agrafele. Țineam magneții într-un loc doar al lor și Doamne ferește dacă rătăceam unul – nu aveam liniște până când nu-l găseam.

    Când am mai crescut, bucuria magneților a început să dea culoare frigiderului. Ca-n orice casă, de altfel! Și-așa ne-am pornit a vorbi generic despre magneți fără să-i mai vedem, admirând și alegând doar în funcție de micul ornament lipit deasupra lor.

    Dar magnetul și-a recăpătat valoarea în viața mea de mamă și în viața copiilor noștri. Căci în fiecare casă, la loc de cinste, găsești astăzi… jucării magnetice! De la cele mai mici vârste, copiii ajung să analizeze și să înțeleagă cum și de ce se prind anumite figurine pe tabla magnetică. De ce rămân lipite acolo. Cum se pot desprinde. Și câte și mai câte!

    Magnetul nu e o jucărie – cu atât mai mult nu e o simplă jucărie – ci e o întreagă lume de studiu, de creație, de culoare și de bucurie!

  • Ale tinereţii valuri,  Pietre...

    Amintiri în întuneric

    În această după-amiază, am stat o oră în întuneric. Pe la 17.30 s-a luat curentul. La noi, la un vecin, la unii şi la alţii – dar nu la toţi! Cei care aveau lumină se plângeau că nu mai au cablu, internet şi ton la telefon. Ba chiar am fost întrebaţi şi noi: Bine, bine, nu aveţi lumină, da’ cablu aveţi?!? Am izbucnit instant în râs! 🙂

    Mariei i-a placut mult atmosfera asta, romantică. Am aprins candela, ne-am jucat cu lanterna, cu telefonul şi am mâncat la lumina lumânării. Lumânarea mi-a amintit de copilărie. Pe vremea mea…

  • Ale tinereţii valuri,  Şcoala părinţilor

    Jocuri dintr-o alta copilarie

    Desi exista in sectiunea Despre blog explicatia – De ce pietre? De ce sapte?, mai multi mi-au cerut sa le povestesc despre jocul Sapte pietre. Astfel, am descoperit si descopar in fiecare zi ca jocurile copilariei mele se ingroapa undeva, intre calculator si televizor, intre singuratate si sedentarism, intre generatia mea si noua generatie… Acum, cu cat esti mai copil, mai tanar, mai modern, mai proaspat… cu atat mai mult risti sa fii mai inchistat, mai egoist, mai stapanit de tehnologie si poate… mai batut in cap. Nu spun asta pentru a jigni. Nici nu-mi face vreo placere. Sunt pe cale de a deveni mama, iar propriile mele vorbe si idei ma ingrozesc.
    Pe vremea mea adunam capace si organizam olimpiade sportive in fata blocului. Ieseam cu paturica in parc. Faceam concursuri de Miss si de cultura generala. Jucam mult iubitele Sapte pietre, dar si Ascunsa, Baba Oarba, Ratele si vanatorii, Ursuletul doarme, Tarile, Incetul cu incetul se fabrica otetul, Mima, Sotron, Somer, Maroco, Telefonul fara fir, Coarda, Ata, Prinsa, Lapte gros, Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti, Tomanap, Fazan, Spanzuratoarea, Leapsa, Tara, tara, vrem ostasi, Pacalici, Popa prostu, Razboi, Macaua

  • Ale tinereţii valuri

    Pe vremea mea

    Prima data cand am folosit aceasta expresie eram la sfarsitul clasei a X-a. Am fost surprinsa cand m-am auzit. O vorba a parintilor si a bunicilor nostri in gura unei copile de 16-17 ani. Dar eram atat de revoltata! Cu adevarat, pe vremea mea era altfel! Era bun-simt, era inocenta, era bucurie, era copilarie.