M-am trezit cu noaptea in cap si m-am dus intr-o gradina din care am cules… pastai. Noua randuri – nu mari, nu mici, dar cu un rod bogat. M-am inglodat, m-am intepat prin niste buruieni, mi-am innegrit mainile. Doua ore am stat aplecata, iar soarele mi-a batut in spate. Pentru doua sacose pline cu pastai.

Nu a fost exagerat de greu. Dar, nici usor. In timpul asta, m-am gandit la bietii tarani, care muncesc asa continuu. Care nu mai au timp sa se planga… Care isi vand produsele unor negustori pe un ban de nimic, urmand ca suma sa se dubleze si chiar tripleze, atunci cand marfa ajunge pe taraba.