Pași înapoi
Am observat ceva…
Oamenii sunt fericiți să urce muntele pe spinarea ta. Dar, dacă nu se mai pot ține după tine… se opresc. Și, chiar fac niște pași înapoi. Culmea este că asta nu e totul. Se străduiesc din răsputeri să-ți pună și ție frână, piedică, laț în gât. Logic, sub o perdea de bune intenții.
Punct. Şi de la capăt!
Uneori, ne e bine aşa cum e. Avem suficiente motive ca, dintr-o gaşcă de lucruri bune şi de oameni faini, să nu mai vedem anumite aspecte pe care, poate, le-am vrea altfel. Până la urmă, e mai comod să te plângi din când în când şi să continui pe un drum bătătorit. E mai prudent să păşeşti pe o cale pe care deja o cunoşti.
Suflet, minte, fund
Sunt clipe în care un pas înainte, o decizie, un plan – te fac să te simţi cel mai fericit om. Orice ar fi, trebuie să fii convins că, în viitor, vor exista şi momente grele. Că fericirea va exploda, va fi trântită la pământ şi călcată în picioare. Totul – mai mult sau mai puţin grav decât am explicat. Dacă în paşii tăi înainte, în deciziile, în planurile tale ai gândit, în proporţiile necesare, cu mintea şi cu sufletul, vei trece peste impas. Dacă ai gândit cu fundul, pa!