• Competiţii,  Hopa tropa prin oraş

    Să ne mişcăm în familie!

    Țin minte anii de facultate, în care alergam peste tot, cu rucsacul în spate. Lumea mă întreba, curioasă, ce averi am în el – dar se încrunta, mirată, când afla răspunsul. Pentru că-n rucsacul meu aveam bluză, pantaloni, teniși, prosop… și alte cele de care era nevoie. Pentru că, dimineața devreme, în mijlocul zilei sau seara târziu, când aveam o oră liberă, fugeam la sală. N-am fost niciodată o slăbătură și nici n-am tânjit după asta. În schimb, ani la rând, m-am bucurat de o condiție fizică de invidiat.

    În timp – sau luată de timp – am început și eu să mă amăgesc.

  • Ale tinereţii valuri,  Din online,  Hopa tropa prin oraş,  România,  Vorbe de duh

    Țigani

    Poate că sunt prima care ar trebui să urască țiganii. Culoarea pielii mele mi-a făcut suficiente probleme în viață, iar asocierea cu țiganii a venit natural – din și mai ales în copilărie. Am plâns mult și m-au durut acuzele. Mai tare mă durea faptul că nu înțelegeam ce ar fi avut copiii cu mine – chiar dacă aș fi fost țigancă.
    A trecut timpul, am înțeles, într-un fel, motivele – dar, tot nu pot să urăsc. Mi-e ciudă pe unii țigani adulți, mi-e milă de mor de purandei, sunt mândră de cei care au reușit în viață și mă îngrozesc când aud unele sau altele, despre purandeii deveniți adulți. În același timp, mă îngrozesc, de toți cei care se fălesc cu faptul că sunt români, dar se poartă în lume ca ultimii birjari. Și mai rău decât țiganii! Mi-e ciudă pe noi, ca societate, pentru că în atâția zeci de ani nu am mișcat un pai pentru a educa, pentru a atrage, pentru a modela țiganii și pentru a-i ajuta să-și facă un rost în viață.

  • Hopa tropa prin oraş

    Unde-i toată lumea? La Palas!

    Ieri, am avut impresia că mă aflu într-un oraș pustiu. Spre seară, am plecat într-un maxi-taxi gol, din Alexandru spre Copou. În Parcul Copou am numărat oamenii pe degete și am avut cam toate băncile la discreție.
    La plecare, în stația de la Universitate se călca lumea în picioare. Au venit un autobuz 28 și un maxi cu același număr – și-au plecat burdujite. Noi ne-am urcat într-un 6 la fel de gol. Am revenit în Alexandru, în Piața Voievozilor, spre 8 seara. Puteam să privim în ochi cam toți oamenii pe care îi întâlneam în drum. Pentru că erau puțini! Toată lumea se afla la Palas!