Săriţi gardul spre nesimţire
Cine mă cunoaşte, ştie că sunt împotriva lanţurilor şi a gardurilor şi a orice înseamnă, într-un fel sau altul, privare de libertate. Totuşi, ieri aş fi fost în stare să votez şi pentru sârmă ghimpată! Cam atât de tare m-am enervat, în preajma unui loc care ar fi trebuit să-mi producă doar zâmbet.
În Parcul Copou a fost amenajat un spaţiu de poveste, cu iepuraşi, coşuri şi ouă, cu floricele, ciupercuţe şi multă culoare. Un spaţiu destul de fragil, de care ar fi trebuit să ne bucurăm privindu-l şi, mai puţin zdruncinându-l din toate încheieturile.