Un strop de lumină pentru Ovidiu Simion
Despre Ovidiu și despre mâinile lui minunate am tot auzit, de la cunoștințe și de la prieteni. Un om care vede cu degetele mai mult decât cu ochii și care te poate repara dacă te-ai stricat de spate (și nu numai…). Este un om bun, care merită să se întoarcă spre el atenția, bunătatea, omenia, lumina.
Ovidiu Simion are 43 de ani și este kineto-masoterapeut în Iași. S-a născut cu o boală genetică numită retinopatie pigmentară. Acest diagnostic, care îl ține destul de mult în întuneric, nu l-a împiedicat să lupte pentru o viață cât de poate de firească.
Aţi dat Lumină lui Dorinel!
Aşa cum am spus în repetate rânduri, campaniile de pe Şapte pietre nu se derulează cu scopul de a face tot/ orice sau peste puterile noastre. Sunt prea mică pentru gânduri din astea – dar, am prieteni buni, care mă pot ajuta să urnesc vise din loc. Astfel, împreună, reuşim să aducem o fărâmă de sprijin, de zâmbet şi de încredere. O fărâmă din marele tot. Faptul că astăzi anunţ finalul în cadrul campaniei Să-i dăm Lumină lui Dorinel! nu înseamnă, deloc, că sfârşitul este aici. O dovedesc alte şi alte acţiuni de pe blog, în care am ţinut aproape de copii aduşi, cândva, sub lumina reflectoarelor. Apoi, conturile mamei, în care puteţi să-l ajutaţi pe Dorinel, rămân deschise. Iar speranţa şi credinţa ne duc până departe, până în ziua în care micuţul ce ni s-a lipit de suflet va putea să vadă chipurile celor dragi ai lui!
Punem, deci, punct. Iar alţii vor începe o nouă propoziţie. În punctul nostru se cuvine să aduc nişte mulţumiri. Sfântului Didim cel Orb, ocrotitor al campaniei şi vouă – OAMENI în fiecare zi!
Sâmbătă cu Icar Tours – pentru Dorinel
Scriu următoarele rânduri cu emoţie şi cu bucurie sinceră. Căci, nu pot fi altfel decât emoţionată şi fericită, atunci când am alături oameni buni, care mă sprijină în nebuniile mele! Încă strig în toate zările, încercând să strâng bani pentru Dorinel. Fiind convinsă că, doar împreună, putem să-i redăm acestui copil vederea şi şansa la o viaţă mai bună! În acest context, deja am adunat câte ceva – din 10 lei, din 30 de lei, din 50 de lei şi mai mult – după posibilităţile fiecăruia. Mulţumesc din suflet!
Lupta continuă. Şi, în această luptă au spus prezent prietenii de la Icar Tours, care au decis să facă mai mult decât a cumpăra spaţiu pe Şapte pietre! La iniţiativa domnului Florin Bărhalescu, ziua de sâmbătă, 3 august, va fi una specială. Atunci, Victoria Epurean şi Luminiţa Pistol ne vor fi ghizi, în două tururi pietonale – gratuite şi umanitare!
Să-i dăm Lumină lui Dorinel!
!!! Citeşte mai departe şi alătură-te campaniei! Un singur leu de la tine poate însemna redarea vederii pentru Dorinel!!!