• Hopa tropa prin oraş,  România

    Scurt. UNITER!

    Mereu m-am întrebat cum e la o petrecere la care să se adune toți marii actori! Viața e ca pe scenă sau scena e ca-n viață? Deși, uneori triști în singurătatea lor, actorii știu ca, atunci când ies din carapace, să prindă lumină și culoare. Galele premiilor UNITER m-au adus în mijlocul actorilor și a tuturor oamenilor care, împreună, alcătuiesc teatrul. Și-am simțit, în lumea lor, o altă lume! Frumoasă! De râs! Modestă! Grandioasă! Emoționantă! Unită! Fără granițe.

    Ion Caramitru, fostul ministru al Culturii și președintele UNITER a fost sufletul serii și a reușit să țină toată sala în priză! A știut să sune din clopoțel și să avertizeze lumea să vorbească pe scurt, a știut să-i lase pe fiecare să se exprime, a știut să treacă peste bâlbe cu umor și să respecte fiecare dintre oamenii cărora li s-a adresat. Să-i tragă de urechi sau să-i îmbrățișeze, în funcție de context.

  • Pentru minte

    Despre succes şi eşec la 11even

    Aşa cum am anunţat, am fost la 11even – un eveniment interesant. Un eveniment presărat cu poveşti, glume, uneori plictiseală, experienţe împărtăşite şi mesaje motivaţionale. Nu a fost o lecţie din aia, de şcoală, ci o întâlnire care ne-a făcut să privim altfel spre succes, spre eşec, spre noi şi spre ceilalţi.

    Mi-am notat câte ceva, de la fiecare dintre cei 11 vorbitori. Unii mă priveau ciudat. Adică… ce tot scriam? 🙂 Dar, eu am promis că-ţi voi spune şi ţie cele ce s-au discutat la 11even. Cred, totuşi, că mi-aş fi notat şi dacă nu-ţi promiteam, şi dacă nu aveam blog. Pentru că, uneori nu strică să mai arunci un ochi pe-o foaie, să reciteşti, să-ţi aminteşti.

    Ca să nu mai lungesc inutil vorba, o să-ţi expun, cu liniuţă, o parte dintre ideile din fiecare discurs.