• Vorbe de duh

    Din teoria lui „n-ai putea” se evadează prin practică

    25 aprilie 2017 /

    N-ai putea să te descoperi singur într-un pat mare, mare și gol.

    N-ai putea să mai scoți capul în lume, știind că lumea îți cunoaște micimea și durerea din patul mare, mare și gol.

    N-ai putea să pleci singur la un drum lung, lung și greu.

    N-ai putea să fii fericit la destinație, știind că și întoarcerea va fi tot pe cont propriu, într-un drum lung, lung și greu.

    Nimic n-ai putea să faci. Până când teoria se transformă în practică și te găsești în fața faptului împlinit.

  • Din online,  Pietre...

    Iartă, Doamne, cretinii!

    9 octombrie 2012 /

    Cum ar fi să provoci şoc şi groază – doar ca să faci o reclamă la nişte pastile? La asta s-au gândit, probabil, nişte oameni care n-au, din păcate, nici minte… nici suflet. Ei au făcut două clipuri, prin care îndeamnă la ură. La ura de părinţi şi la ura de copii bolnavi – pentru a iubi, într-un final, medicamentele (suplimente nutritive)!
    Am rămas, pe bune, şocată şi îngrozită atunci când am văzut, la Cabral, acest mod de a face promovare. Nu. Nu Cabral promovează aşa ceva. El atrage, însă, atenţia! Că toată ura se va întoarce asupra produsului şi a producătorilor!

  • Hopa tropa prin oraş,  Pentru minte

    Ochii-n paișpe la tren!

    18 martie 2012 /

    Trec, constant, calea ferată. De la piață, din Alexandru, spre Gară. Și, constant, dau peste aceeași situație. Uneori, semnalele luminoase și acustice încep programul cu mult, exagerat de mult timp înainte de a-și face apariția vreun tren. Atunci, lumea se plictisește de așteptat… și își continuă drumul.

    De și mai multe ori, nu se dă niciun semnal… și doar se aude trenul, cum se apropie. Mi se pare cumplit de periculos. Și, lucrul ăsta se întâmplă destul de des.

  • Şcoala părinţilor

    Te las şi mă duc la un alt copil!

    4 septembrie 2011 /

    De multe ori, mi-a fost dat sa aud cum părinţii îşi ameninţă copiii: Dacă nu vii acum, te las şi plec la un alt copil, mai cuminte! sau Nu-i nimic, mă duc la un alt copil, pe care o să-l iubesc mult!
    Fazele astea mă cutremură. E adevărat că, pe moment, ameninţările îşi au efectul dorit. Copiii renunţă la obrăznicii şi vin în fuga mare la mamă sau la tată. Au ochii în lacrimi şi promit că o să meargă de mână şi-or să fie sfinţi.