Cu stângăcie, despre Sfântul Nectarie
M-am tot frământat, de câteva zile încoace, încercând să găsesc cea mai bună formă de a scrie postarea asta. Încercând să-l ţi-l pun, automat, la suflet, pe Sfântul Nectarie. Să-ţi prezint cele mai cele dintre minunile lui, ca să cazi pe spate şi să rămâi veşnic impresionat.
Mi-am dat seama, apoi, că frământările mele sunt atât de… lumeşti! Pe Sfântul Nectarie nu trebuie să-l prezinţi în cuvinte răsunătoare. Smerenia, viaţa lui frumoasă, sfinţenia lui, simplitatea lui – răsună mai presus de cuvinte. Minunile săvârşite de el nu se împart în cele mai cele şi cele mai puţin cele. Toate sunt minuni! Cu o importanţă deosebită pentru cei care au avut parte de ele, dar şi pentru cei care le-au aflat şi s-au întărit în credinţă.
Ajutor primit de la Sfântul Nectarie
Dacă apuci să ţii în mână o carte care prezintă viaţa ori minuni ale Sfântului Nectarie – nu te mai opreşti din citit, din mirat, din lăcrimat. Se întâmplă atât de multe lucruri bune prin mijlocirea acestui sfânt, încât rămâi uimit! Se întâmplă azi, în vremurile în care trăim noi, în lumea noastră. În ţara noastră, în viaţa noastră! Una dintre cărțile dragi mie se numeşte Sfântul Nectarie – Minuni în România. Români de prin toate locurile, cu şcoală multă şi fără şcoală, cu diverse meserii şi necazuri, au mărturisit felul în care au fost ajutaţi. Unii şi-au regăsit liniştea în familie, alţii şi-au găsit ori şi-au păstrat serviciul. Alţii au primit darul binecuvântat al naşterii de prunci – când medicii nu le dădeau nicio şansă. Alţii s-au vindecat de boli mărunte şi fără de leac ori de boli grave, care le prevesteau moartea.